„Pentru a-şi acoperi măsurile falimentare, Guvernul PSD caută să atragă fonduri la buget cu orice preţ. Una dintre măsuri este tocmai creşterea accizei la carburanţi, ceea ce va duce la scumpiri în lanţ. Iar acesta este doar vârful «aisbergului» guvernării dezastruoase. Euro creşte în raport cu leul, inflaţia se face deja simţită, deficitul bugetar se accentuează”, a afirmat Adrian Ţolea.
Premierul-marionetă Tudose încearcă să-i liniştească pe români, împărţind creşterea accizei în două etape, pentru a se evita un impact major asupra populaţiei. Ce impact mai mare poate fi decât scumpirea carburanţilor cu 10% în doar o lună, etapele fiind 15 septembrie şi 1 octombrie. Automat, toate produsele se vor scumpi, iar inflaţia va înflori, fapt confirmat chiar de «metronomul» BNR, prin vocea guvernatorului Mugur Isărescu”, a completat Adrian Ţolea, care subliniază că până în prezent guvernele Grindeanu şi Tudose s-au împrumutat în acest an cu peste 10,3 miliarde de euro, iar până la sfârşitul anului se estimează că împrumuturile se vor ridica la circa 15,7 miliarde de euro.
„Practic, Guvernul se împrumută cu un ritm de 553 de euro pe secundă. Toate aceste împrumuturi vor trebui decontate, iar «nota de plată» o vor achita tot românii”, a încheiat Adrian Ţolea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!