Senatorul USR Arad, Adrian Wiener, se pronunță în favoarea stabilirii unui termen pentru adoptarea tacită a proiectelor legislative, „cu scopul de a combate arbitrariul și discriminarea practicate de putere, atunci când anumite proiecte incomode sunt ținute la sertar, uneori ani de zile”.
Actualul regulament al forului legislativ prevede un termen de adoptare tacită a proiectelor numai pentru prima cameră sesizată (Camera Deputaților sau Senatul, după caz). Pentru camera decizională, nu există termenul de adoptare tacită.
Adrian Wiener, senator USR Arad a declarat: „Vorbim despre un sistem care permite un control total nedemocratic și netransparent asupra propunerilor legislative. Unele dintre ele nu mai ajung în faza de a fi supuse votului final, nefiind așadar nici adoptate, nici respinse, pentru că așa convine celor care dețin majoritatea. Dau ca exemplu legea anti-cianuri, legea privind reducerea acizilor grași trans din alimente, la care se mai pot adăuga și alte proiecte. Fluxul actual al legiferării oferă posibilitatea ca anumite propuneri, considerate incomode fie pentru că sunt benefice dar au venit dinspre opoziție, fie pentru că presupun asumarea unor costuri politice, să fie imobilizate. Decizia de a promova sau nu pe circuit aceste proiecte revine unor persoane care pot fi influențate de majoritatea politică sau de grupuri de interese din mediul de afaceri, fără legătură cu binele general al societății. Soluția care să corecteze această problemă este stabilirea unui termen pentru adoptare tacită și la camera decizională. Desigur că acest termen trebuie să fie mai lung decât cel pentru prima cameră, pentru a da o marjă de timp, în situația în care circuitul legislativ este aglomerat. Însă el trebuie să existe”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!