„Cu toții am fost martori zilele trecute la vestea că primarii comunelor Șimand și Zărand au fost demiși de Prefectură pentru că au fost condamnați definitiv la închisoare cu suspendare. Ei bine, problema nu este că au fost demiși, ci faptul că au fost demiși mult prea târziu, deși în cazul lui Florin Ion Moț decizia definitivă a condamnării a fost dată încă de anul trecut. Inițial, domnul prefect a invocat faptul că nu ar avea bază legală pentru a-i demite pe cei doi primari, dar, în 8 iunie 2015, ÎCCJ a dat o decizie pe care prefectul a pus-o în aplicare abia pe 25 septembrie. Faptul că domnul prefect a tot amânat emiterea ordinului de încetare a mandatelor acestor primari ridică anumite semne de întrebare. De ce s-a așteptat atât de mult pentru a se lua această decizie? Probabil pentru faptul că domnul Moț făcea parte dintr-un partid aflat în coaliția de guvernare. Din păcate, de pe urma acestei amânări au de suferit doar oamenii din localitățile ce compun comuna Zărand. Domnul Moț fiind preocupat de cum să scape de multele dosare pe care le are pe rolurile instanțelor a uitat că în tot acest timp are și datoria de primar. Că are datoria de a dezvolta comuna, care și așa stagnează de când acesta conduce destinele acestor oameni. Spre exemplu, domnul Moț avea posibilitatea de a atrage în comuna Zărand fonduri europene prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin diferite submăsuri din cadrul programului. Vinerea trecută au fost lansate două măsuri (4.3 și 7.2) de care Zărandul putea beneficia pentru a câștiga fonduri europene, dar, din păcate, primarul proaspăt demis a fost preocupat de cu totul alte probleme decât cele care priveau comuna”, a declarat Adriana Chirilov.
Adriana Chirilov: „Cârdășia prefect -primar demis blochează Zărandul”
Adriana Chirilov: „Cârdășia prefect -primar demis blochează Zărandul”
Consilierul Municipal Adriana Chirilov, prim-vicepreședinte al Organizației Județene a Femeilor Liberale și coordonator al Organizației PNL Zărand, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că dezvoltarea comunei a fost blocată de „cârdășia” formată între prefectul Cosmin Pribac și primarul proaspăt demis Florin Ion Moț.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!