Suntem foarte aproape de a avea un aeroport mare, foarte mare, aproape la nivelul celui din Timişoara. Lucrările de recompartimentare şi extindere a terminalelor aerogării noastre se apropie vertiginos de final. Prin martie vom avea un aeroport de peste 4.000 de metri pătraţi total funcţional, cu terminale separate pentru „Plecări” şi „Sosiri”, cu sisteme noi de supraveghere, siguranţă şi control. Una peste alta, vom avea un aeroport la standarde ridicate. Cel puţin aste ne spun reprezentanţii aerogării noastre, dar şi cei ai constructorului care se ocupă de lucrări. Cu ajutorul unui credit furnizor, la Aeroportul Arad au demarat în primăvara anului trecut ample lucrări de recompartimentare şi extindere a aerogării, de transformare a terminalului cargo în terminal de pasageri, totul costând aproximativ două milioane de euro.
La zece luni distanţă, Consiliul Judeţean Arad a organizat o vizită de lucru pe şantierul de la aeroport, totul pentru a afla la faţa locului stadiul lucrărilor. Iar veştile sunt dintre cele mai bune. La finalizarea proiectului capacitatea de tranzit va creşte de zece ori, de la 50 de călători pe oră la 500, iar capacitatea de operare va fi de 200.000 de pasageri pe an.
Lucrările, în grafic
„Clădirea este finalizată în proporţie de 60 la sută, urmând ca până la sfârşitul lunii martie lucrările să fie gata”, a anunţat Dan Bălăcel, directorul Aeroportului Arad. Acesta a fost dublat de Dan Ştefan, reprezentantul constructorului, care a spus că lucrările sunt în grafic, iar martie este luna în care proiectul va fi finalizat. „În prezent avem 1.300 de metri pătraţi disponibili pentru <Plecări> şi <Sosiri>, iar, în urma acestei investiţii, vom ajunge la 4.200 de metri pătraţi. Terminalul <Sosiri> va rămâne în actuala aerogară, în timp ce <Plecările> se vor muta în terminalul nou”, a spus şi Adrian Ţolea, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad. Referitor la terminalul cargo, pentru marfă vor rămâne disponibili 700 de metri pătraţi.
După cum am precizat deja, lucrările se desfăşoară în baza unui credit furnizor. Ce înseamnă acest lucru? Firma constructoare a colaborat cu o bancă, iar cea din urmă a acordat un împrumut pentru realizarea proiectului. „Plăţile creditului vor începe din luna septembrie a acestui an, ratele urmând să fie achitate de către aeroport sau de către CJA. Pentru Aeroportul Arad este importantă această lucrare, va fi un motiv în plus pentru operatorii de transport aerian să vină să aleagă aerogara noastră”, a mai spus Ţolea.
Despre operatori
Un alt punct atins de către Dan Bălăcel şi Adrian Ţolea a fost cel care face referire la un operator aerian care a anunţat că va efectua transport aerian de pasageri între Arad şi Pescara. Cei doi au confirmat existenţa unor înţelegeri, dar niciunul dintre ei nu a fost tranşant. „Sunt discuţii cu operatori, dar în acest moment nu vrem să creăm aşteptări false. Vom anunţa când discuţiile se vor concretiza. Dar, odată finalizată lucrarea, nu cred că vom avea probleme referitoare la identificarea unui operator”, a declarat Ţolea. De cealaltă parte, când a fost întrebat despre biletele puse deja în vânzare de către compania italiană care anunţă că va opera curse între Arad şi Pescara, Bălăcel a anunţat: „compania italiană a fost în audit, a fost mulţumită de ce a găsit aici, dar nu a putut începe cursele în decembrie, când şi-a propus. Probabil că vor aştepta finalizarea lucrărilor, după care vor opera curse. Înţelegerea există, iar firma poate să înceapă cursele când crede ea de cuviinţă”.
Construcţie veche
O investiţie în Aeroportul Arad a fost necesară. După cum spune Bălăcel, în aerogara noastră nu s-a mai investit serios de zeci de ani. „Actualul amplasament a fost ridicat în 1936, iar ultima investiţie la Aeroportul Arad a avut loc în 1994, când s-a lucrat la pistă”, a spus Bălăcel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!