ARAD. Starea de urgență, nevoia rapidă și acută de materiale sanitare, criza din spitale, toate au făcut ca administrațiile locale să achiziționeze materiale la prețuri extrem de mari. Astăzi criza măștilor și a spirtului a trecut, astăzi un set de 50 de măști chirurgicale poate fi cumpărat chiar și cu 7-8 lei, în schimb în primăvara lui 2020 măștile chirurgicale se găseau extrem de greu, iar cei care le aveau pe stoc, în depozite sau au reușit să le comande de pe piețele externe au putut să le valorifice la prețuri mult mai mari. Vorbim de 5, 6 sau chiar 7 lei pentru o simplă mască chirurgicală și de zeci de lei pentru măștile din categoriile superioare. Când cumpărătorul s-a dovedit a fi statul, primăriile, prețul a sărit chiar și mai mult, pentru că generozitatea era pe… banii populației. Iar Primăria Arad s-a dovedit generoasă cu o farmacie anume.
Municipalitatea Arad a cumpărat, prin negociere fără publicare, 70.000 de măști chirurgicale în perioada martie – noiembrie 2020 iar, potrivit unei analize realizate de InfoCons, Aradul a reușit „performanța” de a plăti pe aceste măști al doilea cel mai mare preț mediu din țară!
7,02 lei cu TVA au fost scoși din bugetul local pentru fiecare dintre cele 70.000 de măști, fiind vorba de trei achiziții distincte, care au mers toate către aceeași societate: o farmacie din cartierul Aradul Nou. La solicitarea InfoCons, Primăria a transmis că a încheiat trei negocieri cu această farmacie, rezultatul fiind trei tranșe de măști chirurgicale: 20.400 de bucăți, 7.006 de bucăți și 42.594 de bucăți. În toate aceste cazuri, administrația locală a plătit același preț: 7,02 lei/mască. De remarcat, dincolo de contra-performanța Primăria din Arad de a găsi unele dintre cele mai scumpe măști chirurgicale de pe piață – doar în Slatina prețul mediu fiind mai mare – este faptul că, tot în lunile stării de urgență, mai exact în aprilie, aceeași farmacie anunța pe rețelele de socializare că are de vânzare măști chirurgicale cu 6 lei bucata!
Fiecare administrație locală a avut mână liberă să se descurce cum a putut mai bine în perioada stării de urgență și mai apoi de alertă, în ceea ce privește achiziția de materiale de protecție. S-au putut face achiziții fără licitații pentru că timpii de așteptare erau prea mari, iar rezultatele se văd în rapoartele de analiză de acum.
InfoCons (asociația consumatorilor) a analizat toate achizițiile de măști făcute de primăriile reședință de județ în perioada martie-noiembrie 2020. Raportul a arătat că, în medie, pentru o mască, o primărie a plătit 2,33 lei, cel mai mic preț fiind la Baia Mare – 0,14 lei, iar cel mai mare la Oradea – 101,96 lei (însă aici e vorba de o mască de gaze cu filtru).
Aradul iese în evidență nu prin numărul de măști cumpărate, ci prin prețul mediu plătit: 7,02 lei! Singurul municipiu unde s-a plătit mai mult a fost Slatina – 7,16 lei, în timp ce celelalte orașe au reușit să achiziționeze măști cu cel mult 4,19 lei. Așa cum era de așteptat, cei mai mulți dintre primari au ales varianta achiziției directe – 97% dintre achiziții fiind astfel făcute.
În acest context, Sorin Mierlea, președintele InfoCons, a atras atenția: „Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai dificilă trebuie să fim atenți la achiziționarea acestor produse. Până la urmă, fiecare dintre noi contribuie cu o sumă la achiziția acestor produse, așa că ne putem informa, pentru a avea măcar o idee despre sumele cheltuite și a afla pe ce au fost cheltuite. Suntem plătitori de taxe la stat, deci plătim până la urmă achiziția acestor produse, care uneori sunt la un preț prea mare sau prea mic, și trebuie să știm pentru ce dăm banii!”
Poziția Primăriei
Pe acest subiect, Primăria Municipiului Arad a transmis următorul punct de vedere: „Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la achiziția făcută în vederea asigurării materialelor de protecție împotriva Covid-19, facem următoarele precizări: Primăria Municipiului Arad nu dispune de informații cu privire la procedurile de achiziție derulate de celelalte primării. Nu cunoaștem nici modalitatea de calcul din care au rezultat prețurile medii menționate în clasamentul InfoCons. Ceea ce putem spune în acest moment este că toate achizițiile de materiale de protecție împotriva Covid-19 pe care municipalitatea le-a făcut în perioada stării de urgență au fost supuse controlului Curții de Conturi care nu a identificat nicio neregulă. Dacă mai sunt și alte instituții ale statului care doresc să facă verificări în acest sens, sunt binevenite”. Din comunicat lipsește însă prețul plătit de Primărie pe măști, deși acesta cu siguranță este știut de instituție.
Trimite articolul
Xera de asteptat de la iotcu incoace s a cam dovedit ce politicieni avem…hoti cionca falca.mosneag pistru geany…bibart acelas aluat incompetenti si hoti realitatea e cea mai buna dovada poate cineva sa ma contrazica?
-
DNA-ul doarme, SRI-ul doarme, pnl-istii dau cu japca! Bravos natiune!
Nu conteaza, scoateti politia locala sa dea amenzi ca banii curg. De furat sa ajunga ca orasul arata ca Berlinul in 45… Daca am avea si tamvaie trase de cai, ar fi tabloul perfect…
“nu dispune de informații cu privire la procedurile de achiziție derulate de celelalte primării” de ce nu dispune primaria arad de astfel de informatii? e greu sa se informeze de la alte primarii?
Procurori și judecatori au primit spaga pentru măscuțe?
Cele mai mari tunuri se Dau in crize: financiare, sanitare imobiliare…
PNL PSD aceași mizerie. Și partidele satelit sunt în aceași categorie
Pa la cum a lucrat dsp la incidenta ,doar sa se treaca peste 3 la 1000 ,cum na rezolvao si cu masca .
Bani publici ,sifonare cat mai mare prieteni mei stiu de ce , au avut de la cine invata .
Acum e momentu, tunu si asigurare pe viata .
Tipic, deaia tat prostu sa face politician unde dracu ai profit 100% in 4 ani daca te mai voteaza prosti mai 4 ani si tot asa .
Hai ma ca a furat da a si facut vorba de suflet a lu don falca. In special borduri si proiecte megalomane pe 10 15 ani ,nu pe repede inaine ca prosti, nu asa se face cascavalu ,asa ca si drumu de la Șiria,o fi gata peste 3 ani ca is alegeri .
Iata INCA UN EXEMPLU de administratie “de dreapta” , cea mai toxica din istoria Romaniei: batjocorirea cetatenilor prin scumpirile galopante si saracirea populatiei ! Frati romani , desteptati-va odata si nu va mai lasati mintiti si manipulati de eacesti sarlatani politici ,care ani la rand se mentin la putere ,seducandu-va cu minciunile lor mieroase! ..IATA CE AVEM: scumpiri galopante la produse, impozite mult marite, dublate, tunuri financiare la bugetul de stat(Vezi si Afacerea masca)…APROPO, unde sunt miliardele imprumutate de Organ anul trecut, ce au facut cu ele ca nu se vede nimic! Pe romani i-au saracit si-i saracesc incontinuare, inghetandu-le veniturile ,dar scumpindu-le traiul zilnic!
Aceasta e “democratia” ce ne-o ofera aceste forte “de dreapta” , antinationale !!!
Gasca asta din rimaria Arad seamana cu o gradina zoologica…tot felul de jivine si lighioane infometate si devoratoare a banului public. Pai ce vreti,Jani,Bibi,Balcea,Cionca si altii nu ar gusta si ei ceva fin…In plus,nici viata la Brucsles nu e ieftina….Si cind stii ca DNA doarme,caci le-ai cantat cintec de leagan,stai linistit….Cu toate astea,exista un zvon ca parchetarii ar avea ceva cercetari de facut,dar desigur e doar un zvon…