Pandemia a adus, pe lângă dificultățile și provocările din sistemul medical, și o perioadă tulbure pentru cei care vor să dezvolte afaceri. Într-un context economic încă instabil la nivel internațional, marile investiții au fost puse „în așteptare”, iar micii antreprenori caută resurse pentru a-și continua bătăliile începute. Nu toți dintre ei mai au, însă, și puterea de a duce pe profit afacerile demarate, așa că le scot la vânzare. Paginile de internet dedicate vânzărilor sunt pline de anunțuri în acest sens, existând chiar și o pagină dedicată vânzărilor de afaceri. Ce se vinde? De la pensiuni la ferme, businessuri în domeniul securității sau chiar clinici de recuperare medicală. Pe scurt, cam orice afacere începută în ideea de a face un profit cât mai bun, dar care acum în vremurile pandemiei nu mai poate fi susținută financiar de investitori.
Printre afacerile care sunt scoase la vânzare se numără și unele cu vechime, un exemplu în acest sens fiind o companie care activează în domeniul sistemelor de securitate.
Potrivit descrierii, firma a fost înființată în 1993, având așadar 27 de ani de activitate, și nu are datorii sau alte creanțe. Mai mult, are în momentul de față contracte de execuție lucrări și mentenanță lunară. Societatea în cauză are și un număr de 9 angajați, iar vânzătorul speră să găsească o persoană interesată să îi preia afacerea contra sumei de 120.000 de euro.
Fermele își caută stăpân
O altă afacere scoasă la vânzare este în domeniul agricol. La Dezna se vine o fermă de ciuperci, suma solicitată fiind de 500.000 de euro. Vânzătorul explică: „Ferma este dotată cu 6 (șase) camere de cultură de 146 mp fiecare, spații pentru vestiare, o sală pentru prelucrare-ambalare, depozit frigorific în suprafață totală de 1.240 mp. Construcția este amplasată pe o suprafață de 5.135 mp, teren pe care este, de asemenea, o centrală termică”.
Ferma este în proprietatea actualului patron, iar cei interesați trebuie să știe că în cazul cultivării de ciuperci într-un an vor exista șase cicluri de recoltare. Desfacerea nu ar fi o problemă, întrucât potrivit deținătorului fermei „producția actuală nu acoperă necesarul cererii, importurile fiind mai mari decât producția internă a României. Prețurile de vânzare vor fi stabilite în funcție de prețul de producție și corelate cu prețurile existente pe piață”.
Tot în sectorul agricol mai este scoasă și la vânzare și o fermă cu secție de prelucrări metalice. Prețul cerut de vânzător este de 2,75 milioane euro, ferma având o vechime de peste 30 de ani și 6 angajați. „Obiectul de activitate este cultivarea plantelor din culturi permanente. În cadrul fermei există o hală de producție prelucrări metalice prin așchiere”, explică vânzătorul. Vânzarea acestei ferme include și utilajele agricole aferente – combine, tractoare, pluguri, camioane etc, precum și 14 hectare teren agricol în proprietate și 450 hectare teren agricol arendat cu contracte de arendă. Și aceasta nu este singura fermă scoasă la vânzare. Un alt anunț face referire la o fermă zootehnică din Zăbrani pentru care se cere 450.000 de euro, cuprinzând printre altele și nouă grajduri și sute de vaci.
Turismul, la negociat
Fără doar și poate, unul dintre sectoarele cele mai afectate în ultimul an a fost cel al turismului. Și chiar dacă Aradul nu s-a remarcat în mod deosebit ca destinație turistică, fiind mai mult un punct de tranzit pentru cei care mergeau spre Vest, totuși hotelierii aveau un flux regulat de clienți. În contextul actual, hoteluri și pensiuni sunt scoase la vânzare, printre anunțurile cele mai recente fiind un hotel cu 14 camere din municipiu – 696.000 de euro, pensiune tot în municipiu cu 22 de locuri – 250.000 de euro, pensiune în Vladimirescu amplasată pe un teren de 10 mii metri pătrați – 950.000 de euro, pensiune la Moneasa – 390.000 de euro, pensiune/cămin de vârstnici la Cladova – 299.000 de euro.
Pentru toate … gusturile
Vânzările de afaceri sunt dintre cele mai diverse. În cazul fermelor sau a investițiilor în hoteluri și pensiuni există o nișă a potențialilor investitori, dar pentru arădenii care vor să înceapă o afacere cu câteva zeci de mii de euro ofertele sunt pe toate gusturile: magazine universale de sanitare și construcții cu 15 mii euro, magazine online de la 700 euro, studio videochat la 50 de mii de euro, clinică fiziokinetoterapie la 70 de mii de euro, afacere bar-terasă la 20 de mii de euro.
Casetă: 406 societăți pe butuci
Sute de firme arădene au fost suspendate, dizolvate sau radiate în primele două luni ale acestui an. Potrivit raportării Oficiului pentru Registrul Comerțului, în perioada ianuarie – februarie 2021 au fost suspendate 71 de societăți, 239 au fost radiate și 96 dizolvate. Așadar, în doar două luni au dispărut din economia Aradului 406 societăți. În ceea ce privește situația din 2020, în decursul anului au fost dizolvate 506 companii, 417 au fost suspendate și 1.334 au fost radiate.
Trimite articolul
XTeoria conspirației nu mai este teorie , este practică .
asa de bine merg, ca le vindem 🙂
Acum e momentul sa cumperi pe bani de seminte afaceri bune.Dupa ce se va vinde chestiile bune va disparea si covidu.
-
da, ca tu crezi ca ce se vinde acum sunt chestii bune….
Parcă vinde cineva o firma de buna ce îi. Sa cumperi o firma cu un picior în groapa e riscant.Totul bine și frumos pana la plata muncitorilor.Hotelurile mai au si impozit pe suprafata desfasurata .Atunci încep bălbăielile
Vor ajunge niste ruine , multe obiective de servicii din sfera turismului , idiotii de politicieni in frunte cu gunoiu de aRAHAT au distrus si bruma de turism din RO