Afectaţi mai mult sau mai puţin de criza economică şi de scăderea puterii de cumpărare, tot mai mulţi arădeni încearcă să îşi vândă afacerile prin intermediul mediului electronic. Site-urile de vânzări s-au umplut cu sute de oferte pentru cei interesaţi de achiziţionarea de posibile afaceri, catalogate ca fiind de succes.
Posibilităţile celor care vor să intre în sectorul antreprenorial sunt nelimitate. Pe internet se găsesc la mezat de la spălătorii auto, la cabinete medicale sau chiar firme din sectorul panificaţiei. Pentru a fi cât mai atractive, afacerile sunt clasificate de către vânzători ca „rentabile”, „profitabile”, etc. Unii dintre cei care speră să se scape de firma deţinută au recurs chiar şi la oferte ceva mai complexe. Spre exemplu o spălătorie auto din cartierulAradul Nou este scoasă la vânzare împreună cu casa situată în imediata aproapiere a spălătoriei, preţul cerut pentru o astfel de investiţie fiind de 75 mii euro.
Cu un preţ ceva mai mare, 130 mii euro, se vrea să se vândă o companie ce care trei puncte de lucru în oraşe din vestul ţării: Arad, Timişoara şi Oradea. Firma comercializează produse vestimentare şi se află pe piaţa din România din2004.
Bani pe net
O altă variantă de afacere ce a invadat spaţiile electronice vizează implicarea arădenilor în companii cu profil piramidal. Cel mai adesea cei ce afişează aceste posibilităţi de afaceri mizează pe comoditatea afacerilor – munca făcându-se de acasă, prin intermediul internetului, dar şi pe câştigurile din comisioane.
Un detector pentru o maşină
Printre cele mai ciudate anunţuri de vânzare a afacerilor propuse de arădeni se numără şi un business cu detectoare de metale. Practic, un arădean oferă spre vânzare un detector de metale profesional, fabricat în Germania şi fiind încă în perioada de garanţie. Arădeanul este dispus să vândă această posibilă afacere şi la schimb cu un automobil.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!