Arad – Doar doi medici din judeţul Arad vor fi afectaţi de ordonanţa 230/2008 prin care se interzice cumularea de pensie şi salariu de la stat. Cel puţin aşa rezultă din evidenţele Colegiului Medicilor din Arad.
„La nivel local, noi putem aproba solicitările privind continuarea activităţii în diverse unităţi sanitare doar medicilor pensionari în vârstă de până la 70 de ani. Pentru cei de peste 70 de ani, aprobarea o dă Bucureştiul, beneficiarii fiind, de regulă, cadre universitare” – explică dr. Titus Ududec, preşedinte al Colegiului Medicilor Arad.
El susţine că, anul trecut, doi medici pensionari din judeţul nostru au primit aprobare pentru a-şi desfăşura activitatea în sistemul public, adică în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Unul dintre ei profesează la Spitalul din Ineu, iar celălalt la Spitalul Municipal din Arad. Ei nu au solicitat încă prelungirea activităţii pentru anul 2009.
Desigur, celor doi li se adaugă şi (mulţi) alţi medici pensionari care au solicitat Colegiului Medicilor din Arad aprobare pentru continuarea activităţii medicale. Dar aceştia lucrează „în privat” şi nu intră sub incidenţa ordonanţei în discuţie.
Rectificare?
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, i-a propus premierului Emil Boc rectificarea Ordonanţei 230/2008, propunând ca medicii pensionari să rămână angaja?i în continuare, cu contracte temporare de muncă până la ocuparea posturilor prin concurs.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!