Anchetatorii spun că cei doi bărbaţi, Ardelean Dan şi Iercoşan Alexandru, au cerut 1.300 de euro în numele poliţistului pentru ca acesta să intervină favorabil în dosarul denunţătorului care era cercetat pentru comiterea unei infracţiuni. În prima fază, denunţătorul a dat 1.000 de euro. Când cei doi au cerut şi restul banilor denunţătorul a sesizat Parchetul. Ofiţerii DGA Arad au organizat un flagrant şi i-au prins pe cei doi pecicani. Alături de ei a fost reţinut şi agentul de poliţie Tomoioagă Ioan. Procurorii spun că banii erau împărţiţi între poliţist şi cei doi bărbaţi. Procurorii i-au reţinut pe cei trei pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Tribunalului cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzaţi de luare de mită, spun anchetatorii.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!