Este vorba despre falsificarea a 497 de chitanțe, prejudiciul ajungând la peste 75.593 de lei. Agentul de vânzări a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, „din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în perioada februarie 2011 – noiembrie 2011 inculpatul, în calitate de agent de vânzări al unei societăţi comerciale din Arad, şi-a însuşit suma de 75.593,52 de lei, reprezentând încasările realizate ca urmare a vânzărilor efectuate în numele societăţii angajatoare şi tot în aceeaşi perioadă inculpatul a falsificat un număr de 497 de chitanţe (exemplarul al 2-lea)”. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!