Florin Tripa, consilier judeţean din partea PSD, a venit cu documente primite de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), documente ce par să desfiinţeze hotărârea Consiliului Judeţean Arad care se referă la numirea lui Viorel Enache în funcţia de şef al DGASPC.
„Răspunsul ANFP pe care îl prezentăm astăzi desfiinţează practic hotărârea CJA, în toate punctele pe care noi le-am sesizat. Astfel, delegarea de competenţe în forma în care a făcut-o CJA se poate face doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. În acelaşi timp, delegarea de competenţe se poate face unei persoane care îndeplineşte condiţiile legale de studii şi vechime, condiţii pe care domnul Enache nu le îndeplineşte. În urma sesizării noastre, ANFP va efectua un control la Consiliul Judeţean Arad”, a spus Tripa.
Acesta a mai salutat decizia Prefecturii de a ataca în contencios-administrativ hotărârea CJA prin care Enache a fost pus în fruntea DGASPC şi i-a somat pe cei din Consiliul Judeţean Arad să numească o nouă persoană în funcţia de director, o persoană care să îndeplinească toate criteriile necesare pentru a conduce instituţia. „Solicităm Consiliului Judeţean să demareze urgent procedurile legale pentru ocupare funcţiei de director la această instituţie importantă. În acelaşi timp, solicităm numirea ca director interimar a unei persoane care îndeplineşte condiţiile legale”, a anunţat Tripa. Alăturat este anexată adresa ANFP trimisă către consilierul județean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!