Procurorii au cerut arestarea poliţistului Ciucu Fabian Ioan, însă judecătorii au respins-o. Aceştia din urmă au hotărât ca omul legii să fie cercetat sub control judiciar. Potrivit unui comunicat de presă, „procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi pusă în mişcare acţiunea penală, au înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi propunerea de arestare preventivă a inculpatului Ciucu Fabian Ioan, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a respins propunerea procurorilor cu privire la inculpatul Ciucu Fabian Ioan, dispunând luarea faţă de acesta a măsurii preventive a controlului judiciar”.Totodată, comunicatul precizează că „probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual, a relevat faptul că, inculpatul Ciucu Fabian Ioan – agent de poliţie judiciară în cadrul IPJ Arad, a desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de poliţist, în sensul că s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăţi comerciale ce aparţine soţiei acestuia, obţinând o serie de foloase”. Procurorii au precizat că urmărirea penală continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale. Reprezentanţii IPJ Arad ne-au declarat, în ceea ce-l priveşte pe angajatul lor, că „de îndată ce s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva agentului de poliţie, conducerea inspectoratului a dispus cercetarea prealabilă disciplinară concomitent cu punerea la dispoziţie a acestuia”. Până la o sentinţă judecătorească definitivă, agentul de poliţie va rămâne la dispoziţia inspectoratului.
Agentul de poliţie Ciucu Fabian, urmărit penal şi pus la dispoziţia IPJ
Reactualizat la:
Agentul de poliţie judiciară Ciucu Fabian Ioan a fost pus la dispoziţia inspectoratului de îndată ce pe numele său a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
1
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
ARADON Sport local
Victoria arădeană a trimis campioana pe locul 5 la finalul sezonului regulat.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
1
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!