O imagine cât o mie de cuvinte. Zeci de persoane de toate vârstele, purtând măşti de protecţie, așteaptă la rând, însă, din imagine putem vedea că arădenii stau destul de aproape unii de ceilalți.
Instantaneul de la intrarea în piața agroalimentară din Piața Mihai Viteazul a fost făcut public de însuşi primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, care a tras şi un semnal de alarmă: „Dragi arădeni, vă îndemn la înțelepciunea pe care o așteptăm de la fiecare! Indiferent de motive, astfel de aglomerări vă pun pe dumneavoastră și pe cei dragi în pericol! Vă rog din suflet evitați astfel de situații!”.
Trimite articolul
XIeri la ora 11 la hala de la piata mica stateau zeci de batrani inghesuiti la coada ca sa intre, coada fiind pana aproape de chioscul de ziare. Masura cu restrictionarea iesirii batranilor intre 11-13 a fost o masura foarte proasta, ca asa batranii se aduna toti la un loc si nu pastreaza distanta intre ei. Infectarea cu acest virus se realizeaza in primul rand prin aer daca cineva stranuta sau tuseste langa noi, in al doilea rand prin contact cu suprafete contaminate, de ex. manere de la usi, balustrada si alte lucruri pe care o persoana infectata a pus mana dupa ce si-a suflat nasul sau a tusit in palma. Pentru asta se poate purta manusi, dar nu e voie sa ne atingem fata (gura/nasul/ochii) cu manusa contaminata. Multi isi pipaie telefonul cu manusa murdara si dupa aceea pun telefonul la ureche si gura sa vorbeasca. Asta prezinta un risc de contaminare.
-
Te-ai gandit ca poatea asta e si ideea ? Sa fie toti la un loc. Unu sa fie cu “buca”, restul e doar un detaliu.
Astia-s normali?
Merg la piata pt 500g de branza si apoi dau vina pe Werner ca s au imbolnavit.
Zici ca nu pt sanatatea lor sunt date OM
-
werner si gasca lui au cea mai mare vina fiindca nu au inchis granitele inca de la primele cazuri de imbolnavire .
Si-a rasplatit votantii,dar ne-a supus pe toti riscului de a ne imbolnavi si de a sta in casa ca nebunii
Mai oamneni buni…chiar nu exista altceva decat mancare la voi???Au aparut 50 cazuri noi in Arad intr-o singura zi…O SINGURA ZI…VA ESTE MAI BINE IN SPITAL???In Judetean din cate se vede se moare pe capete.INCHIDETI ORASUL …VASLUI 2..Nu mai am cuvinte..
Nu va duce capul inteligentilor sa puneti JANDARMI sa dirijeze gloata de inconstienti senili?
Vreti ca dupa Paste sa avem doldora de bolnavi sa ne umplem spitalele cu acesti stupizi care nici acum nu inteleg ca trebuie MINIM 2 METRI PASTRATA DISTANTA INTRE OAMENI SI SA AIBA MASTI?
JANDARMII SA FIE PREZENTI IN FIECARE PIATA SA FACA ORDINE CU OAMENII CARE NU INTELEG MASURILE DE URGENTA!!!!!!!!!!!!!!!!!!! DATI-LE AMENZI!
Vreti sa ne umplem spitalele deja foarte aglomerate de covid-19?
-
”rau”-le mars d-aici la sectia de pe Eugen Potiers si iti primesti
gratuit tratamentul solicitat dupa care te calmezi.
si eu pt cel ce semneaza Me
auzi măi ametitu. lu, tata sunt batrani care nu isi permit decat cateva grame de salam sau branza si niste zarzavaturi si asta nu in fiecare zi. Ce …aia .. mea ai tu cu batranii ?Nu toti au rude sa-i ajutesi nici bani sa plateasca pe cineva Tu esti crescut pe la ”lelenț” Nu ai parinti sau bunici?
Si apoi programul 11-13 e nasol. In aceste 2 ore batranii trebuie sa se inghesuie toti la cumaparaturi ca nu au incotro Nu le permite oarul sa stea mai mult Aici intra in calcul deplasarea dus intors si statul la coada impreuna cu alti cetateni. Ia fa tu un calcul din cartier si pana la piata sa te vad Asa au gandit cei din ”guvernul meu ” condus de……………cine stim . Asa ca las-o jos ca macane !
-
Degeaba mi insiri o gramada de vorbe goale din care jumatate jigniri.
Mergi linistita la piata in continuare, ce sa zic.
Oricum nu exista niciun virus. Si daca exista,e creat de masoni ca sa nu mearga batranii la cumparaturi. Sau e creat de Noua Ordine Mondiala? Cine mai stie? -
Ne meritam soarta. Circulația în Arad este mai ceva ca în orele de vârf într-o zi obișnuită. Inconștienți, ăștia sunt arădenii. De aia am rămas în urmă cu 50 de ani fata de orice oraș din România. Spor la cumpărături și plimbări
-
eu sunt peste tot! eu sunt Sattana! v-a secer cu bucurie!
-
pentru ce stau la coada? Covidul e gratis!
-
un prieten din germania ma intrebat! ai vazut un mort de covid?
am spus ca nu! cine it=I spune asta? politicienii! ai auzit pe cinecva sa se planga ca a murit? nu am auzit!
eu tot sustin ca e mana extraterestriilor!
-
Subscriu!…
-
Tu esti inculpatul!
-
S-a trecut de un prag.Cel al ratiunii.Incepem sa devenim banali.De cand a inceput pandemia(potrivit OMS) au intrat in contact unii cu altii milioane de oamenii,pana au aparut primele masuri de ,corijare’ a relatiilor sociale.Odata este vinovata masa de oameni care intra in tara,alta data cei care se aglomereaza sa paraseasca tara,ba cateva zeci de persoane care asteapta sa intre in piata,ba cei care fac sport,sa nu mai vorbim de cei care indraznesc sa tuseasca sau sa stranute(in Romania nu mai au drepturi cei cateva sute de mii de alergici ca vezi doamne stranuta),ba oculta,ba p ..a lu’ zebedei.Intotdeauna sunt altii de vina.Niciodata propria noastra mentalitate ,incretita’.
-
Exact! Bravo!
-
Din păcate acest virus scoate la iveală tot mai mult prostia și agresivitatea unora.. Ne uitam urât unii la alții, dăm vina pe oricine ne iasă în cale și răspândim doar astfel de stări în jurul nostru..
Pe astia peste 3 sapt nu-i mai vezi decat la necrolog .
Ce conteaza. Important e ca omul sa fie satul, fie ca e mort sau in viata. Burta dicteaza…