„Perioada următoare este una decisivă pentru viitorul agriculturii româneşti”, a fost declaraţia cheie a ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, făcută în penultima zi a anului trecut la Ineu, la întâlnirea cu fermierii arădeni. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Asociaţiei Agrocehortech, în colaborare cu CJA, şi a fost onorat şi de europarlamentarul Iosif Matula, vicepreşedintele CJ Arad, Adrian Ţolea, reprezentanţi ai instituţiilor subordonate Ministerului Agriculturii, de ministrul de Interne Traian Igaş, primarul Aradului, Gheorghe Falcă şi primarul Ineului, Nicolae Mehelean.
La întrevedere, ministrul le-a explicat celor prezenţi că „ne aşteaptă o perioadă în care, pur şi simplu, România nu are voie să piardă trenul. Dacă ratăm acest tren, pierdem totul pentru mult timp de acum înainte”. Oficialul le-a recomandat fermierilor să acorde o atenţie deosebită înfiinţării de culturi energetice şi dezvoltării de unităţi capabile de prelucrarea biomasei în energie. „Doar dacă utilizăm toate terenurile necultivate din ţară în această direcţie am avea o producţie record de energie”, a exemplificat ministrul.
Proiectele
Tabără i-a îndemnat pe fermierii arădeni să scrie proiecte, la dispoziţia acestora stând acum nouă miliarde de euro de accesat! „Ştiu că sunt probleme cu cofinanţarea, dar vă asigur că lucrăm şi pentru rezolvarea acestor probleme”, nu a uitat să puncteze oficialul.
Asociaţii
Asocierile şi pe diversificarea producţiei în ferme a fost propunerea ministrului Tabără pentru fermieri: „E important ca într-o fermă să se deruleze mai multe activităţi. Dacă ai câteva hectare de cereale, ar trebui să ai şi nişte vaci, sau câteva sute de găini. Dacă într-un an nu merge una, merge cealaltă”.
JA- A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!