De joi până duminică, la Arad se desfăşoară cel mai mare târg de agricultură, ambalaje și utilaje agricole din vestul României, Agromalim. Evenimentul, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, a ajuns la ediția a XXVII-a. La ediția din acest an a târgului participă aproximativ 250 de firme, din care 61 din străinătate (Ungaria, Italia, Austria, Georgia, Germania). Firmele participante expun pe o suprafață de 4.500 mp în interior (două pavilioane) și 30.000 mp spațiu exterior. „Acest târg internațional este unul dintre cele mai mari din România, cu o foarte bună recunoaștere în mediile de specialitate din Europa” – a declarat președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, dl. Gheorghe Seculici.
Curse regulate spre Expo
În prima zi a târgului, foarte multe autoturisme au fost parcate de vizitatori fie pe spațiul verde din fața Expo fie pe marginea părții carosabile, de-a lungul DN.
Putem spune că Agromalim este cel mai mare târg organizat la Expo prin prisma expozanților care au ocupat practic atât interiorul, cât și toată suprafața din exterior, dar și datorită vizitatorilor – care au ce vedea. Utilaje agricole, de la tractoare, combine, excavatoare, semințe de toate felurile, până la cai, vaci, oi, capre, dar și tot felul de tehnologii care vizează domeniul târgului, cel agrar. Curse regulate de microbuz vor face legătura între Expo Arad și spațiul pentru demonstrații, aflat la o distanță de 800 de metri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!