Dacă la începutul anului, Primăria anunţa că taxele şi impozitele locale pe 2018 se pot achita din 15 ianuarie, startul plăţilor a fost furat cu o săptămână în mediul online. Acum, tocmai cei care s-au grăbit să scape de grija impozitelor au… o grijă în plus. De ce? Pentru că ei au plătit impozitele majorate, aşa cum s-a hotărât în decembrie 2017 în CLM. Atâta doar că, ulterior, CLM a decis să anuleze majorarea, iar impozitele să revină la nivelul dinainte. Iar ceea ce s-a plătit în plus trebuie recuperat. Peste 1.500 de arădeni se află în această situaţie.
„Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad anunţă contribuabilii că în cazul în care au achitat în plus la plata taxelor şi impozitelor locale aferente anului în curs, pot solicita restituirea sumelor respective sau pot opta pentru compensarea (care se va efectua din oficiu) cu debitele pentru anul 2019” – se arată într-un comuicat de presă al Primăriei.
Procedură pentru restituire
În cazul în care se optează pentru restituire, aceasta se realizează numai la solicitarea contribuabilului prin completarea unei cereri tip de restituire, însoţită de cartea de identitate.
„Cererea de restituire poate fi obţinută de la sediul Direcţie Venituri – Serviciul Trezorerie, din strada Mucius Scaevola, nr.9-11 sau poate fi descarcată online accesând adresa http://www.primariaarad.ro/modules/Formulare/tipizate/pdf329.pdf. După completare, cererea tip de restituire va putea fi depusă la sediul Direcţiei Venituri, expediată prin corespondenţă scrisă la aceeaşi adresă sau poate fi trimisă online la adresa de emaildvptrezorerie@primariaarad.ro” – se mai arată în comunicatul Primăriei.
Detalii
Informaţii suplimentare se pot obţine direct la sediul Direcţie Venituri – Serviciul Trezorerie sau telefonic la numerele: 0257-283.312, int. 107 (Serviciul Trezorerie) sau 0731.630.041.
Citiți principiile noastre de moderare aici!