Programul va fi următorul: vineri între orele 19.30 -21.00, sâmbătă şi duminică între orele 10-12. Tot sâmbătă, va avea loc şi festivitate specială organizată cu prilejul aniversării a 20 de ani de practică AIKIDO în Arad.
AIKIDO la 20 de ani
ARAD. În acest weekend la Clubul Sportiv Gloria (lângă Parcul Reconcilierii) vor fi organizate stagii de pregătire AIKIDO susţinute de Donovan Waite, Shihan7Dan din SUA. Vor fi prezenţi sportivi din toată ţara care vor putea participa la antrenamentele coordonate de Donovan Waite.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Teodora Ciunta, condamnată la ani grei de închisoare de Tribunalul Arad, a încercat să scape de judecătorul care a preluat dosarul.
Local
Municipalitatea desfășoară în această perioadă ample lucrări de întreținere a spațiilor verzi de pe malul Mureșului, menite să asigure un peisaj armonios și un mediu sigur pentru toți vizitatorii.
Local
Polițiștii examinatori din Arad, judecați pentru luare de mită, încearcă să tergiverseze procesul.
Local
Evenimentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21. Potrivit primelor informații, oferite de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, în accident au fost implicate două autoturisme.
România
Polițiștii români l-au depistat, miercuri, pe fugarul Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, iar în prezent sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, potrivit oficialilor din Poliția Română.
Citiți principiile noastre de moderare aici!