Criza financiară se resimte mai mult decât
s-ar fi aşteptat oricine, chiar şi în
cadrul instituţiilor statului. Astfel că
în unele cazuri deconcentratele se află
atât la mâna cât şi la mila
furnizorilor de servicii şi utilităţi,
lună de lună.
În această situaţie este şi
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea
Forţei de Muncă Arad. Din
luna octombrie, agenţia nu a mai primit de la
centru niciun leu pentru a-şi putea achita
datoriile faţă de furnizori, iar
somaţiile nu au încetat să apară.
„Am întocmit documentaţii după
documentaţii solicitând să ne fie
viraţi banii strict pentru plata cheltuielilor
curente, însă de fiecare dată
Bucureştiul ne-a amânat”, explică
directorul instituţiei, Marinel Henteş.
Fie că este vorba de telefonie, curent, gaz sau
apă, AJOFM Arad nu şi-a
putut onora datoriile şi a ajuns să fie
somată în fiecare zi. „Încă
din prima lună am avut întâlniri cu
reprezentanţii companiilor către care avem
datorii şi le-am explicat care este situaţia
noastră şi i-am rugat să ne
păsuiască. Momentan ne aflăm la mila
lor. Dacă mai doresc ne mai furnizează acele
servicii şi utilităţi, dacă nu, ne
pot debranşa oricând”, mai spune
Henteş.
Chiar şi în cazul în care banii ar
intra în conturile AJOFM Arad
în aceste zile, plăţile tot nu ar putea
fi făcute decât la finalul lunii.
„Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea
Forţei de Muncă are posibilitatea de
a-şi achita facturile doar în perioada
25-30/31 a fiecărei luni. Astfel că şi
dacă am avea banii ar trebui să mai
aşteptăm până în data de 25,
sperând că nu vom fi
debranşaţi”, afirmă directorul
instituţiei.
Bani pentru şomeri
Singurele fonduri care au fost asigurate lună de
lună de la „centru” sunt cele pentru
plata indemnizaţiilor şomerilor.
„Şomerii nu au suferit în nicio
lună de pe urma acestei criza economice în
care ne aflăm. Banii pentru indemnizaţii au
fost transmişi în timp util”,
punctează Henteş. Nu la fel de norocoşi
au fost angajaţii AJOFM Arad,
care au aşteptat şi până la zece
zile pentru a-şi primi salariile: „Nici nu
s-a pus problema unor bonusuri, prime, tichete sau alte
cadouri de sărbători. Cu toţii ne-am
bucurat că, deşi cu întârziere,
am intrat în posesia salariilor”.
Alte cazuri
Potrivit directorului AJOFM Arad cazul
agenţiei din oraşul nostru nu este unul
singular. „Este o situaţia
generalizată, în afară de câteva
agenţii care au primit fonduri, în rest nu
s-a dat niciun leu. Există şi situaţii
mai grave, precum la Cluj, unde de două
săptămâni s-au făcut
debranşări de la diferite
utilităţi”.
„Din octombrie am făcut
documentaţii pentru a primi banii aferenţi
cheltuielilor curente” Marinel Henteş.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!