Un bărbat de 34 de ani, cu dublă cetățenie (româno-italiană) este cercetat de polițiștii de frontieră de la Vărșand, împreună cu un grup format din patru algerieni care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Cei patru, cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani, au vrut să treacă pe jos frontiera în țara vecină, însă au fost observați de patrula de la frontieră. Polițiștii de frontieră spun că românul i-a ajutat pe migranți să ajungă la frontieră. În acţiunea lor migranții au fost ajutaţi de o persoană cu dublă cetăţenie româno-italiană, Jonathan V.R., în vârstă de 34 de ani din județul Timiş care le-a asigurat transportul până în zona localităţii Vărşand , au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Algerienii sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, în timp ce timișoreanul este cercetat pentru trafic de migranți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!