ARAD. Pachetele cu ajutoare europene ajung direct acasă la beneficiari, adică la aproximativ 9 000 de arădeni. Cei mai mulţi dintre cei care au dreptul la ele sunt persoanele cu handicap – 3.972, urmate de pensionari – 3.726, şomeri – 1372 şi 338 de persoane cu venit minim garantat. Reprezentanții DDAC fac apel la beneficiari să manifeste răbdare şi înţelegere. Cei care nu vor fi găsiți acasă atunci când vor sosi ajutoarele, vor fi înștiințați prin Poștă că trebuie să se prezinte la centrele de distribuție a ajutoarelor din cartierele în care locuiesc.
În acest an, pachetele cu ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare cântăresc aproape 33 de kilograme.
Ce conţin pachetele
Fiecare persoană va primi 15 kg de făină, 8 kg de mălai, 0,5 kg de paste făinoase, 5 litri de ulei, 2 kg de zahăr, zacuscă 0,4 kg, roşii în bulion 0,8 kg, miere 0, 25 kg. În ceea ce priveşte conservele de carne cu greutatea de 0, 9 kg acestea nu fac deocamdată parte din pachet. „În toată țara lipsesc conservele de carne, iar acestea vor fi distribuite și în Arad, odată cu distribuirea lor la nivel național, adică la începutul lunii viitoare“, au anunțat reprezentanții municipalității.
Pâna luni, când va incepe distribuirea ajutoarelor de la UE, vor fi verificate listele cu toți beneficiarii din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!