Devenit deja o tradiție în rândul elevilor Liceului German, festivalul primăverii a primit oaspeți din afara școlii timp de șase ediții, începând cu 2013, anul acesta așteptându-i pe vizitatori pentru a șaptea oară. Desfășurat în fiecare primăvară, festivalul școlar s-a inspirat din modelul celor asiatice, care urmăresc dezvoltarea de către elevi a competențelor antreprenoriale, de planificare și organizare, ca o completare a tehnicilor formale de educație. „Aflat la a șaptea ediție, festivalul își confirmă menirea de a fi un mijloc practic de dobândire a competențelor antreprenoriale, precum și de expresie a talentelor elevilor liceului, un cadru în care atât vizitatorii, cât și organizatorii se pot bucura de venirea primăverii”, spun reprezentanții Liceului German.
Și la ediția de anul acesta elveii vor pregăti ateliere de decorațiuni, saloane de înfrumusețare, escape room, bâlci, game room, casa groazei etc. Totodată, pe lângă aceste ateliere tematice, elevii vor viziona un scurt program artistic oferit de colegii din corul școlii și cei din trupa de teatru a liceului. Invitați speciali ai ediției vor fi lectorii chinezi ai Institutului Confucius și reprezentanții proiectului „Împreună”, un proiect de conștientizare a tinerilor cu privire la problemele consumului de droguri.
„AM FrühlinGsfest” – Festivalul Primăverii va avea loc pe 17 aprilie, între orele 11 și 14, în clădirea de pe Calea Timișorii, numerele 29-31 (Forestier).
Citiți principiile noastre de moderare aici!