„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reținut o a treia persoană bănuită de implicare în explozia bancomatului de pe raza municipiului. În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat și depistat un bărbat de 31 de ani, din județul Maramureș, care în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, împreună cu alți doi complici, ar fi provocat explozia unui bancomat de pe raza municipiului. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Potrivit informațiilor pe care le deținem, bărbatul de 31 de ani ar fi fost prins în zona frontierei Nădlac. Pe numele bărbatului de 31 de ani, Judecătoria Arad a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.
Istoria unei spargeri
Reamintim cititorilor că, în noaptea de 13 spre 14 martie, în cartierul Alfa, un bancomat amplasat în incinta unui supermarket, a fost spart de persoane necunoscute, prin provocarea unei mici explozii. Pentru a provoca explozia, hoții au folosit o butelie cu gaz, luând ulterior casetele cu bani care se aflau în interiorul ATM-ului, prejudiciul ridicându-se la peste 420.000 de lei. În urma provocării exploziei, sistemul de alarmă al supermarketului s-a declanșat, determinându-l pe unul dintre hoți, care a și fost filmat în timp ce sustrăgea casetele cu bani din bancomat, să grăbească operațiunea. Hoțul a fost filmat plecând într-o mașină de teren de culoare închisă. La scurt timpul de la plecarea lui la fața locului a sosit echipajul firmei de pază al supermarketului care a găsit pe jos o mulțime de bancnote împrăștiate în urma exploziei. La aproape două luni de la spargere, unul dintre autori a fost prins de polițiști, acesta fiind arestat preventiv ulterior.
CITEȘTE ȘI:
[related-post post_id=”2178347″]
[related-post post_id=”2202082″]
[related-post post_id=”2212773″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!