Preşedintele ALDE Arad, Mihăiţă Calimente şi preşedintele pe municipiu, Florin Galiş, au anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că listele partidului pentru alegerile parlamentare au fost depuse la Biroul Electoral Judeţean. Primul pe lista pentru Camera Deputaţilor este Calimente, urmat de Mariana Daniela Dihel, Nicolae Vasii, Ioan Dan Şimon, Valentin Cristian Stoica, Ioan Liviu Tuturici, Marius Mihai Magda, Marcel Ionică Lucoaie şi Marioara Junjan. Florin Galiş conduce lista pentru Senat, pe următoarele locuri clasându-se Ramona Carmen Mădăluţă, Daniel Trifon şi alexandru Mircea Onel. Întrebat dacă prezenţa pe listă a fostului primar de la Şimand, Ioan Dan Şimon, acuzat de ANI de conflict de interese, nu va crea probleme, calimente a răspuns că nu. „El nu mai este primar de mulţi ani, nu ştiu cum se face că tocmai acum s-a trezit ANI. Oricum, nu este nicio problemă, poate să candideze, pentru că până la proba contrarie nu i se poate reproşa nimic”, spune deputatul.
Atac la Cionca
În altă ordine de idei, Calimente a declarat că a primit mai multe sesizări din judeţ, privind presiuni ale preşedintelui CJA, Iustin Cionca, asupra primarilor. Cionca, spune Calimente, le-ar fi cerut primarilor să nu permită afişarea altor banere înafară de cele ale PNL. „Dacă aceste practici vor continua, vom face sesizări, nu doar la BEJ şi BEC, ci vom face şi plângere în justiţie. Cionca ameninţă primarii cu tăierea fondurilor, cu toate că banii nu sunt nici de la el, nici de la CJA, nici de la PNL, ci de la Guvern, iar el trebuie doar să-i distribuie ”, spune deputatul.
Vor două mandate
Calimente a declarat că ALDE Arad ţinteşte un scor cu două cifre, care să-i asigure un mandat de deputat şi unul de senator.
Citiți principiile noastre de moderare aici!