REMAT MG organizează, în colaborare cu Primăria Comunei Frumuşeni și Asociația Turism Alternativ, în data de 13 octombrie 2018, începând cu ora 10, Semimaratonul Antic Bizere. Acesta este un eveniment sportiv, cultural și educativ, desfăşurat în comuna Frumuşeni, în zona sitului arheologic „Bizere”.
Cele 3 probe de alergări se vor desfăşura pe următoarele trasee:
Proba Senatorilor- 2,4 km, start la ora 13, plecare: Bariera Bizere, punct de întoarcere: Cantonul vechi, sosire: bariera Bizere; Cursa Legionarilor- 12 km, start: ora 10, plecare: bariera Bizere, Sosire: Bariera Bizere; Semimaraton – 23.7 km, start: ora 10 (de două ori traseul crosului de 12 km).
După evenimentul sportiv va avea loc un concert unde vor fi prezenţi următorii artişti: 10:30 – Ansamblul de dansuri „Bizere”; 11:30 – In Rise, 16:30 – B-Ton; 17.30 – Dirty Shirt.
Pe toată durata evenimentului vor avea loc expoziții de picturi ale elevilor și ale unor artiști arădeni consacrați. Asociația Culturală Tomis îi așteaptă pe vizitatori cu ateliere de ceramică, bijuterie, fierărie, muzică. „Veți putea să petreceți o zi în taberele dacilor și romanilor, să cunoașteți obiceiurile lor, chiar să încercați replici de arme și armuri. Se vor organiza poligoane de tir cu arcul și sulița, precum și simulări de bătălii sau instrucție militară romană. Avem suveniruri și bijuterii lucrate manual, special pentru voi. Dorim să promovăm astfel un stil de viaţă sănătos, prin sport, cultura arădeană, atracţiile turistice ale comunei Frumuşeni si nu în ultimul rând, importanţa protejării mediului înconjurător prin ecologizarea zonei de concurs”, transmit organizatorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!