Sâmbătă, la Casa Sindicatelor, s-a
desfăşurat Conferinţa
judeţeană a Organizaţiei de femei PSD
Arad. Singura candidată, Iuliana Mureşan , a
fost aleasă în unanimitate. În Biroul
Permanent Judeţean au mai intrat şapte
vicepreşedinţi (Rodica Herlo, Camelia Stoian,
Mariana Rista, Roxana Chifan (Şagu), Mihaela Banci
(Hălmăgel), Lucia Dragoş
(Săvârşin), Lăcrimioara
Păduraru (Lipova), un secretar executiv-Ana
Micescu şi încă 12 membri.
Pentru cele mai multe participante, singura
candidatură a fost o surpriză, deorece se
ştia că singura candidată va fi
Alexandra Braica, Rodica Herlo şi Iuliana
Mureşan anunţând că îşi
vor retrage candidaturile şi o vor susţine.
La conferinţă, însă, Alexandra
Braica nu era în sală. Contactată
telefonic, a declarat că nu vrea să mai
audă de PSD Arad, care ani de zile şi-a
bătut joc de ea şi îi roagă
şi pe cei din PSD să nu mai pomenească
numele ei. După multe insistenţe, a acceptat
să ne spună că nici nu se gândise
să candideze, acceptând să o facă
doar după ce a fost solicitată de către
cele mai multe dintre membrele conducerii
organizaţiei. „După ce am acceptat,
vineri seara m-a sunat Marius Lazăr şi mi-a
spus că datele problemei s-au schimbat şi
să accept doar funcţia de
vicepreşedinte. Am refuzat, nu pentru că mi
s-a oferit doar vicepreşedinte, căci eu chiar
nu voiam nicio funcţie, ci pentru că
şi-au bătut joc de mine. Mi-a ajuns, nu vreau
să mai aud de PSD”, a declarat Alexandra
Braica.
Iuliana Mureşan declară că nici ea nu a
dorit funcţia, ca dovadă că
îşi afirmase susţinerea pentru Braica,
dar în cadrul unei discuţii lărgite, de
ultim moment, a lui Marius Lazăr, cu liderele din
teritoriu, i s-a solicitat să revină asupra
hotărârii de a-şi retrage candidatura.
La rândul lui, Marius Lazăr spune că,
de fapt, au greşit cei care au dat în
presă ştirea că Braica va fi singura
candidată, întrucât „a fost doar
o discuţie exploratorie, nu o decizie. Abia
după ce am dezbătut pe larg problema, s-a
ajuns la concluzia că, pentru procesul de
revigorare a PSD Arad, pe care l-am demarat, avem
nevoie de oameni cu mari calităţi, ca şi
d-na Braica, dar avem nevoie la modul imperios de
militanţi, care au şi posibilitatea de a face
organizare şi reorganizare, cazul d-nei Iuliana
Mureşan.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!