Alegerile nu au fost lipsite de „scântei”, o parte dintre membrii Ligii Pensionarilor încercând să acapareze funcţia de preşedinte al asociaţiei, propunând un candidat al lor, nimeni altul decât preşedintele Ligii, Costică Corodescu. Acesta, însă, a avut doar 22 de voturi, faţă de 47 ale preşedintelui în funcţie, Tiberiu Highet. „Animatorul” grupului a fost Gheorghe Schill, care a aruncat vorbe grele spre cei de la CAR, acuzându-i că nu au dovedit deloc „solidaritate” după fuziune. Schill i-a „poruncit” lui Corodescu să accepte funcţia de vicepreşedinte, însă acesta a refuzat, i-a întors spatele şi a plecat . Încă de la început a fost clar pentru toată lumea că jurista de la „centru” vrea să-l înlăture pe Higheti şi să-l „instaleze” pe Corodescu . Înainte de procedura de alegeri jurista a anunţat că Higheti, fiind preşedinte al sucursalei Gurahonţ, nu mai poate candida. Noroc cu celălalt reprezentant al conducerii centrale, care i-a arătat juristei statutul. După ce Higheti a câştigat, jurista a avut o nouă tentativă, propunându-l pe Corodescu pentru funcţia de vicepreşedinte. Din nou a fost contrazisă de către colegul ei, care i-a explicat că preşedintele ales face propuneri pentru vicepreşedinte, care preia gestiunea. În cele din urmă, totul s-a încheiat în linişte şi „Solidaritate”, la o masă de socializare cu de toate din belşug.
Puci eşuat
În fapt, a fost o tentativă de puci eşuată. Pentru o înţelegere mai bună a lucrurilor, în urmă cu mai mulţi ani Liga Pensionarilor Arad a fuzionat cu CAR „Expresul CFR” sucursala Arad, pentru a putea să-i ajute pe pensionari să obţină împrumuturi de la CAR. Acum, o parte din cei de la Ligă, în frunte cu Schill, au încercat să acapareze CAR-ul şi să-i înlăture pe cei care i-au primit în casă, cum se spune. Aşa cum am arătat, puciul a eşuat, inclusiv datorită faptului că mai mulţi dintre membrii Ligii Pensionarilor, care au devenit şi membri CAR, au refuzat să facă jocul puciştilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!