Preşedintele UDMR Arad, deputatul Farago Petru şi preşedintele pe municipiu, viceprimarul Aradului, Levente Bognar, au prezentat realizările organizaţiei în anul 2016, declarându-se mulţumiţi că şi-au atins obiectivele, atât la alegerile locale şi cele parlamentare cât şi în ceea ce priveşte păstrarea identităţii comunităţii maghiare din judeţ.Farago s-a referit şi la situaţia pe plan naţional, arătând că înţelegerea cu PSD-ALDE privind colaborarea parlamentară este valabilă 6 luni, dar că UDMR nu susţine decât acele proiecte ale Guvernului dezbătute în prealabil împreună. Pe plan local, viceprimarul Bognar a explicat că UDMR Arad a intrat şi va rămâne în coaliţie cu PNL, atât în CJA cât şi în CLM, pentru că aşa poate să servească cel mai bine interesele comunităţii maghiare, dar şi pe ale arădenilor în general. De pildă, spune Bognar, trebuie ca şi Aradul să intre în rândul municipiilor care au instituţii de cultură finanţate de la bugetul de stat, pentru că, deocamdată, tot ce înseamnă cultură la Arad cade în sarcina administraţiei locale.
Cei doi au mai anunţat că până în luna mai, când se va desfăşura Conferinţa Judeţeană, vor avea loc alegeri de jos în sus, în toate organizaţiile din judeţ, inclusiv în municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!