Au fost aleşi prin tragere la sorţi preşedinţii şi locţiitorii lor din cadrul celor 78 de circumscripţii electorale şi din cadrul BEJ. După definitivarea listelor, la începutul săptămânii viitoare, aceştia vor intra în programul de instruire privind atribuţiile şi obligaţiile ce le revin în calitatea de preşedinţi. Urmează ca în următoarea etapă să fie traşi la sorţi preşedinţii secţiilor de votare. „Suntem în grafic în ceea ce priveşte organizarea alegerilor la nivel local. Nu au fost probleme până în acest moment şi sperăm ca totul să decurgă fără incidente iar alegerile din iunie să se desfăşoare, din punct de vedere organizatoric, fără nici un impediment”, a punctat Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad.
Candidaturi şi campanie
Candidaţii pentru fotoliile de primari, consilieri locali şi judeţeni îşi pot depune candidaturile până la data de 1 mai iar campania electorală oficială va începe din 11mai şi până în 9 iunie. Alegerile, aşa cum s-a anunţat, vor avea loc pe 10 iunie.
Buletinele de vot la licitaţie
Instituţia Prefectului a solicitat oferte de preţ pentru servicii de tipografie privind tipărirea buletinelor de vot. Valoarea estimată este de 545.916 lei, fiind aleasă oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!