Buteni. Asociația non-profit „Măgura Buteni”, în calitate de gestionar al fondului cinegetic 57, a trimis o adresă către primăriile din Chisindia și Buteni prin care atrage atenția că în zona cunoscută sub denumirea de Pătrăneasa au fost semnalate urme ale unui exemplar de urs. Descoperirea a fost făcută de către un agricultor care a făcut și fotografii.
Primarul Buteniului, Mircea Theodor Braiți, atențjonează localnicii, pe pagina sa de socializare, să nu se aventureze în zonă: „S-au găsit în zilele trecute urme de urs în Buteni zona Sanaidea-Pătrăneasa, astfel primăria comunei atenționează locuitorii, turiștii, ONG-urile, a nu se plimba în aceste zone sau a folosi traseele sau aleile din zonele respective.”
Reprezentanții asociației „Măgura Buteni” solicită celor două primării luarea următoarelor măsuri: limitarea sau chiar interzicerea accesului turiștilor sau al altor persoane în fondul forestier, evitarea lăsării în spații publice a deșeurilor menajere care pot constitui sursă de hrană pentru urși, iar prezența urșilor în zonă să fie semnalată prin mesaje de avertizare care vor fi afișate în locuri publice.
Reamintim că la mijlocul lunii aprilie, Direcția Silvică Arad – Ocolul Silvic Sebiş a semnalat printr-o adresă trimisă Primăriei Moneasa, prezența unei ursoaice cu pui în zona localității Moneasa – Păstrăvărie. Nu se știe dacă este vorba despre același exemplar.
Trimite articolul
XAtenție la urși….s au găsit urme de LABĂ…in natura,minune de știre,că ți vine sa i iei acasă pe stiristii astia….
Nu înțeleg care e problema???? Urmele de urs sau alte animale e normal să fie în pădure, nu ????????
Sau ar fi mai bine să le exterminăm pe toate ??????
-
Bine deșteptule, nu este vorba de urme de animale în general, este vorba de urme de urs în special!!!
Care sint într-un areal în care nu colcăie urșii, precum în Mureș sau Harghita!!!
Dar tu stai liniștit în fotoliul tău și soarbeti cafeluta în tihna, că oricum nu te afectează, că pe oamenii locului.
Oricum neuronul tău nu înțelege despre ce este vorba.
Mai puțin o să vedem urși la plimbare pe malul Begai!!
Dacă ești mare iubitor de animale, ia-ți un ursuleț dinasta acasă și fă-ți selfie cu el, și apoi postează pe unde vrei, ce mare iubitor de animale ești tu!!!!
Vreau sa semnalez si eu ca am gasit in padure urme care imi dau de banuit ca acolo ar exista copaci (de exemplu: umbra, frunze cazute pe jos, crengi rupte….). Aveti grija pe unde umblati. 🙂