Viorel Agud, directorul Direcţiei
Sanitar Veterinare Arad ne-a precizat că
se vor efectua controale la fermele care importă
animale, la firmele transportatoare şi la
magazinele care comercializează carne de
porc. Deasemenea vor fi transmise
atenţionări speciale crescătorilor de
porci care sunt obligaţi să-şi
întărească măsurile de
biosecuritate şi să anunţe eventualele
decese suspecte printre efectivele din ferme.
„Deocamdată, la noi, atît pe plan
local cât şi naţional nu sunt probleme,
dar trebuie să ne luăm măsurile de
siguranţă.”
„În vămile arădene nu
s-a primit (până acum) nici o
atenţionare specială” a declarat
Mihaela Leş, purtătorul de
cuvânt la IJPF Arad . Panica creată
de virus este cu atît mai mare cu cât boala
nu se transmite prin consumarea
cărnii infestate, aşa cum ne-am
aştepta, ci prin aer, de la om la om, având,
astfel, un puternic potenţial pandemic.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!