Cei patru parlamentari PSD de Arad, senatorul Mihai Fifor, deputaţii Dorel Căprar, Florin Tripa şi Adrian Todor, afirmă, după ce au depus în Parlamentul României, jurământul de credinţă faţă de ţară, că îşi vor onora şi responsabilităţile faţă de arădeni.
„Consţienţi de responsabilitatea şi greutatea mandatului încredinţat de cetăţeni prin vot”, aceştia s-au angajat „să onoreze pactul moral pe care îl au cu locuitorii municipiului şi judeţului, de a sprijini, în limitele legii şi a Constituţiei, interesele cetăţenilor care i-au trimis în cel mai înalt for al ţării spre reprezentare”. „PSD a câştigat aceste alegeri venind în faţa oamenilor cu un program de guvernare serios, articulat, adaptat realităţilor din România şi cu măsuri aplicabile din prima zi de guvernare.
Seriozitatea, profesionalismul şi responsabilitatea rămân cuvintele cheie ale parlamentarilor de Arad care îşi afirmă deschiderea spre dialog cu toate platformele societăţii civile, de la sindicate, ONG-uri, uniuni profesionale sau simpli cetăţeni priviţi ca individualităţi.Din perspectiva PSD, începe pentru Arad o eră a dialogului, a dezbaterilor publice în ceea ce priveşte toate axele de dezvoltare, fără a uita socialul şi bineînţeles zona culturală şi spirituală. Jurământul de credinţă a celor patru parlamentari de Arad constituie un angajament de onoare de a sprijini prin toate mijloacele legale marile proiecte ale urbei şi judeţului şi de a se pune la dispoziţia cetăţenilor cu toată energia şi expertiza profesională ce îi caracterizează”, se arată în Comunicatul conducerii judeţene a PSD Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!