Cei trei deputaţi ai PSD Arad- Dorel Căprar, Florin Tripa şi Adrian Todor-şi-au reafirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, hotărârea de a acţiona în limitele mandatului de parlamentar pentru promovarea intereselor judeţului Arad, aşa cum au promis în campanie. Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, spune că ideea modificării majorităţii în CJA, prin negocieri cu UDMR, nu a fost abandonată, ci dimpotrivă, este mai actuală decât oricând.
„Este un joc de şah” , s-a exprimat Căprar cu privire la situaţia tensionată creată de către preşedintele Klaus Iohannis, prin respingerea candidaturii lui Sevile Shhaideh şi a menţinerii suspansului în ceea ce-l priveşte pe Sorin Grindeanu, noua propunere a PSD-ALDE pentru funcţia de premier. Căprar a dezvăluit că la şedinţa Comitetului Executiv s-a pus din nou problema nominalizării lui Liviu Dragnea, dar acesta a declinat propunerea, spunând că nu doreşte să forţeze legea, riscând o criză politică extrem de dăunătoare României. Dealtfel, arată Căprar, primele „roade” ale acţiunilor preşedintelui deja se văd, prin prăbuşirea monedei naţionale pe toate planurile. „Ni s-a comunicat că, dacă preşedintele refuză şi a doua propunere, nu va mai fi convocat din nou Comitetul Executiv, ci se va intra direct în procedura de suspendare a preşedintelui”, a declarat Căprar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!