BUCUREŞTI. Pentru fotbalistul felnăcan Alex Sabău şi iubita sa, Norica, ziua de 14 octombrie va rămâne una de neuitat. A fost ziua în care, în faţa a aproape 50.000 de oameni, pe „Arena Naţională”, Norica i-a spus DA lui Alex, care a îngenuncheat în fața ei şi i-a pus pe deget inelul de logodnă. Momentul a fost imortalizat prin aplicația Kiss Cam, împrumutată de Federația Română de Fotbal din străinătate, dar personalizată în culorile „tricolore”.
Alex Sabău are 23 de ani și este titular de drept în echipa de Liga 4, Victoria Felnac. Angajat al Primăriei din localitate, a cunoscut-o pe Norica Mîneran, din Beliu, în urmă cu 8 luni de zile, iar legătura dintre ei este atât de puternică încât au decis să întemeieze o familie. Cererea în căsătorie a plănuit-o Alex în câteva zile și s-a petrecut cu un sfert de oră înainte de startul jocului România – Serbia.
Povesteşte chiar autorul emoţionantului moment: „Când am cumpărat biletele la meci nu am făcut-o cu intenția de a face această cerere în căsătorie. Între timp, însă, tot gândindu-mă la ceva special, mi-am luat inima în dinți și am trimis un e-mail pe adresa Federației Române de Fotbal. De aici mi-a răspuns prompt domnul Cătălin Popescu și totul a decurs apoi conform planului. Nu vă pot descrie în cuvinte emoțiile pe care le-am avut înainte de meci, dar și când am apărut pe ecranul mare al Arenei Naționale. Nu vom uita niciunul dintre noi acest meci și, vorba crainicului de pe stadion, s-ar putea să avem 48 de mii de invitați la nuntă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!