ARAD. O brambureală cum nu s-a mai văzut se întâmplă în acest an cu alimentele europene. Dacă distribuirea cupoanelor către cei care urmează să le primească i-a făcut beneficiari pe unii salariaţi cu venituri consistente, lăsându-i de izbelişte pe unii săraci lipiţi pământului, ceea ce se petrece zilele acestea întrece orice imaginaţie. Deşi nu a fost semnat niciun contract cu firma care a câştigat licitaţia pentru furnizarea produselor, furnizorul a început să livreze alimentele!
Trase pe dreapta
Trei camioane cu aproximativ 60 de tone de alimente pentru persoane defavorizate din municipiul Arad au fost blocate în această dimineaţă într-o parcare la marginea oraşului, recepţia lor nefiind posibilă pentru că Ministerul Fondurilor Europene nu a semnat contractul cu furnizorul care a câştigat licitaţia.
Oana Pârvulescu, director al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) Arad – instituţie care se ocupă de distribuirea alimentelor către beneficiari – susţine că firma de transport a anunţat încă de luni că o parte din alimentele UE vor fi livrate miercuri, angajaţii municipalităţii mobilizându-se pentru a asigura spaţii de depozitare, oameni şi echipamente pentru descărcare. „Ne-am organizat cu tot ce este necesar pentru preluarea acestor produse, însă Prefectura Arad ne-a transmis să nu recepţionăm nimic până nu avem acordul ministerului. Camioanele cu produse sunt blocate undeva la marginea oraşului” – a precizat, pentru Mediafax, Oana Pârvulescu.
Explicaţii de la Prefectură
Prefectura Arad ne-a remis un comunicat de presă în care face următoarele precizări: „Operatorii economici cărora le-au fost atribuite contracte în urma câştigării licitaţiilor publice organizate de Ministerul Fondurilor Europene livrează ajutoarele alimentare direct primăriilor. Pachetele cu ajutoare alimentare trebuie livrate primăriilor în maxim 45 de zile de la semnarea contractelor. Până în acest moment nu a fost semnat contractul cu furnizorul pentru Municipiul Arad, drept urmare produsele nu pot fi recepţionate în mod legal. Precizăm faptul că furnizorul care a câştigat licitaţia a luat decizia unilateral de a trimite spre Municipiul Arad o parte din produse, fără să aştepte confirmarea semnării contractului. Suntem în legătură cu reprezentanţi din Ministerul Fondurilor Europene iar atunci când vom primi confirmarea semnării contractului vom anunţa reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad.”
Potrivit HG 799/2014, Prefectura realizează monitorizarea predării ajutoarelor alimentare de către operatorii economici către reprezentanţii autorităţilor publice locale, precum şi a procesului de distribuţie efectuat de autorităţile executive ale autorităţilor publice locale către persoanele care aparţin grupului ţintă.
Cine beneficiază de alimentele UE?
Destinatarii Programului Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate sunt, potrivit legii, fac parte din următoarele categorii:
**Familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza legii 461/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
**Familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
*Şomerii care beneficiază în condiţiile Legii 76/2002 de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale până la 400 de lei, inclusiv, şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj;
**Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei pe lună;
**Pensionarii sistemului public de pensii beneficiari de indemnizaţia socială pentru pensionari, acordată potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea 196/2009, al căror venit se află sub 400 lei/lună;
**Persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii;
**Persoanele beneficiare ale prevederilor: Legii 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, Legii 44/1994 privind veteranii de război, Legii 49/199 privind pensiile I.O.V.R., Legii 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, Decretului-lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, Ordonanţei Guvernului 105/199 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, Legii 341/2004 privind acordarea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 sau care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, Legii 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, Legii 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor dacă nu realizează alte venituri în afara celor provenite din drepturile băneşti acordatede aceste legi al căror cuantum nu depăşeşte 400 de lei pe lună.
Persoanele care fac parte din mai multe categorii de mai sus beneficiază de ajutoare o singură dată şi pentru o singură categorie căreia îi aparţin.
Cei „uitaţi”, pe liste suplimentare
De precizat că, în acest an, beneficiarii alimentelor europene au fost stabiliţi la nivel central, pe baza datelor existente la nivelul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Începând din 23 octombrie, fiecărui beneficiar i-a fost transmis prin poştă un cupon prin care i se atestă dreptul de a primi alimentele europene.
„Persoanele care intră în grupul ţintă între data constituirii/actualizării bazei de date şi data distribuirii asistenţei materiale de bază şi a ajutoarelor alimentare, precum şi persoanele care au fost omise, vor fi incluse de către autorităţie locale pe liste suplimentare. Ele vor trebui să prezinte la primării un document care să ateste încadrarea lor în grupul ţintă şi vor primi ajutoare alimentare din cadrul programului în limita cantităţilor rămase disponibile” – precizează reprezentanţii Prefecturii Arad. Alimentele ar urma să fie distribuite începând din luna decembrie.
Responsabilităţi
Autorităţile locale primesc de la operatorii economici, sub monitorizarea Instituţiei Prefectului, ajutoarele alimentare şi asigură păstrarea acestora în condiţii corespunzătoare şi de siguranţă, precum şi evidenţa de gestiune până la distribuire. În termen de 30 de zile de la preluarea/recepţia alimentelor, primăriile distribuie ajutoarele alimentare persoanelor din grupul ţintă care deţin cupoane individuale sau care se află pe liste suplimentare, pe baza prezentării cupoanelor primite prin poştă sau a documentelor de identitate. Primăriile trebuie să anunţe public locurile unde au fost amenajate punctele de distribuţie precum şi data demarării, respectiv încheierii procesului de distribuţie.
Necunoscute… locale
La nivel local nu se cunoaște în acest moment, nici numărul, nici numele beneficiarilor alimentelor europene din Arad. „Anul trecut am avut în jur de 9.000 de beneficiari, dar anul acesta ar trebui să fie mai mulți. Nu avem însă lista persoanelor care trebuie să primească alimente, deși în anii trecuți știam cine sunt beneficiarii încă din lunile iunie-iulie” – spune directoarea DDAC Arad, Oana Pârvulescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!