În prezența prietenilor, rudelor și cunoștințelor, Alin Văcean și-a lansat prima carte – teza de doctorat – în cadrul căreia au fost studiate etapele importante din istoria muzicii unde a existat improvizație. După cum a declarat aurtorul, studiul pentru această carte a început încă din gimnaziu și a continuat de-a lungul anilor, până în prezent.
Au vorbit despre cartea „Improvizația-Fenomen procesual în creația muzicală în raport cu tehnicile elaborate„, Doru Sinaci, Dorin Frandeș și Constantin Râpă, profesor universitar în cadrul Conservatorului din Cluj și coordonatorul tezei de doctorat a lui Alin Văcean.
La eveniment a fost prezent și muzicianul Lucian Nagy care a ”improvizat„ câteva melodii cu Alin Văcean (pian).
Citiți principiile noastre de moderare aici!