E vorba de o adeverință școlară eliberată de unitatea de învățământ la care sunt înscriși copiii, care să ateste că aceștia urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii, dacă beneficiază sau nu de bursă şcolară şi nu au repetat anul şcolar 2016-2017. Potrivit legii, titularul alocaţiei pentru susţinerea familiei şi al dosarului de hrană la Cantina Municipală are obligaţia de a depune adeverinţa şcolară la începutul anului şcolar. Desigur, adeverinţa trebuie să conţină numele şi prenumele copiilor, precum şi codul numeric personal al acestora.
„În cazul neprezentării acestei adeverinţe până la data de 25 octombrie, dreptul la alocaţie şi la hrană încetează în luna următoare celei în care beneficiarul nu îndeplineşte respectiva condiţie” – atrage atenţia Oana Pîrvulescu, director al Direcţiei de Asistenţă Socială Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!