„De aproximativ o săptămână, într-un țarc din zona animalelor erbivore de la Zoo Oradea pot fi admirate două exemplare de alpaca, un mascul și o femelă, în vârstă de 6, respectiv 7 ani, aduse de la Zooland Arad. Exemplarele s-au acomodat extrem de bine și cu locul, cu ambientul, dar și cu vizitatorii. Alpaca, sau pako, este un patruped originar din Anzii Cordilieri, America de Sud, fiind înrudit cu cămila și adesea confundat cu lama. Cu un aspect simpatic și caraghios, alpaca este un animal foarte blând, având un comportament prietenos, motiv pentru care a devenit mai nou un animal de companie exotic. Perechea de la Zoo Oradea face parte din rasa Huacaya, având blana moale, ca un ursulet de pluș”, ne-a mărturisit Alexandru Szabo, administratorul Grădinii Zoologice Oradea.
La schimb, pentru cele două exemplare de Alpaca, Grădina Zoologică Oradea a oferit doi pui de elan. „Avem o familie de elani căreia îi merge foarte bine în grădina noastră. După acest schimb, mai avem 3 exemplare de elani, dar cel mai probabil anul viitor se vor reproduce din nou și familia se va mări”, a mai spus Alexandru Szabo.
Animalele din Arad provin de la un crescător privat – Zooland Arad, care deține o varietate de animale sălbatice, construind în proximitatea municipiului un parc de animale inedit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!