Arad. Altercația a izbucnit luni, 22 iulie, la miezul nopții. Polițiștii locali, au fost sesizați prin Serviciul Dispecerat și Monitorizare și s-au deplasat în cartierul Aurel Vlaicu, la Peco Mol, unde, împreună cu polițiștii din cadrul Secției de Poliție 1 Vlaicu, au aplanat un scandal la care au participat patru persoane. Doi dintre ei, care erau foarte recalcitranți, au fost imobilizați. Aceștia au fost conduși la Secția de Poliție 1 Vlaicu, unde polițiștii, împreună cu polițiștii locali au aplicat sancțiunile prevăzute de lege.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație 1 au aplicat 2 sancțiuni în cuantum de 200 lei fiecare pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!