ARAD. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Supraveghere Comunitară au continuat activitatea de capturare a câinilor fără stăpân, iar în ultimele trei zile ale săptămâniitrecute au ridicat de pe domeniul public 11 exemplare. Acestea au fost plasate de către personalul autorizat din cadrulServiciului Ecarisaj al Gospodăririi Comunale în adăpostul special amenajat. Acțiunile au avut loc în cartierele Micălaca, Aradul Nou, Insula Mureș și strada Baba Novac.
„Echipele mixte de polițiști locali și angajați ai Serviciului Ecarisaj intervin pe teren în baza unui program prestabilit sau ori de câte ori este necesar pentru îndepărtarea patrupedelor de pe domeniul public. Direcția Generală Poliția Locală Arad notifică cetățenilor obligația de a se asigura că propriile animale de companie nu sunt lăsate libere pe stradă, pentru a nu pune în pericol siguranța cetățenilor, mai ales a copiilor și a persoanelor vârstnice. În caz contrar, proprietarii câinilor vor fi direct responsabili în fața legii, aplicându-se sancțiuni conform actelor normative în vigoare (Legea nr. 205/2004, respectiv Legea nr. 61/1991”, transmite Poliția Locală.
Trimite articolul
XCand nu au bani de tigari, umbla sa captureze caini, dar cand le faci o sesizare sa vina sa ridice un caine, nu vine.