Firma care a câştigat licitaţia pentru modernizarea drumului Pâncota-Buteni, lucrare finanţată din fonduri europene nerambursabile, nu a reuşit să finalizeze proiectul, chiar dacă reprezentanţii societăţii spun altceva. Cert este că şi lucrările care au fost făcute, de la fundaţia drumului, până la stratul de asfalt sau şanţurile şi rigolele de pe marginea şoselei, au o calitate îndoielnică. În acest sens, Consiliul Judeţean Arad a decis să „mute” finalizarea acestui drum de pe Programul Operaţional Regional 2014-2020 pe Programul Regional Vest 2021-2027, urmând ca lucrările care au mai rămas de executat să primească, în continuare, finanţare europeană nerambursabilă. Marţi, 28 noiembrie, consilierii judeţeni au aprobat etapizarea proiectului care cuprinde, de fapt, două drumuri: Arad-Şiria-Pâncota şi Pâncota-Buteni. Chiar dacă primul dintre ele este finalizat de multă vreme, ţinând cont că ambele drumuri au fost incluse la pachet în proiectul european, aşa trebuie să se meargă şi mai departe. Aşadar, etapizarea se referă la închiderea proiectului pe POR 2014-2020, la stadiul la care lucrările se află în prezent, şi continuarea proiectului pe PRV 2021-2027, unde va beneficia, în continuare de bani europeni. Reprezentanţii CJA spun că instituţia va asigura şi pe acest program european cofinanţarea de 2 la sută a proiectului.
„Consiliul Județean Arad implementează proiectul <Modernizare DJ 709 km 0+800 … 30+700 Arad – Pîncota și Reabilitare DJ792C, km 0+000 … 21+000 și 26+000 … 36+300 Buteni –
Pîncota> în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. În cadrul acestui proiect se
modernizează 2 tronsoane de drum județean. Situația în prezent este: a) Pe tronsonul DJ 709 km 0+800 … 30+700 Arad – Pîncota lucările sunt finalizate, recepționate prin Procesul verbal la terminarea lucrărilor nr. 19104/08.08.2023; b) Pe tronsonul DJ792C, km 0+000 … 21+000 și 26+000 … 36+300 Buteni – Pîncota situația este: Contractul de lucrări nr. 153 / 2019 încheiat cu Asocierea DSE Consulting SRL şi Construcții SA pentru tronsonul DJ 792C, km 0+000 … 21+000 și 26+000 … 36+300 Buteni – Pîncota a ajuns la termen în data de 31 octombrie 2023. Prin adresa nr. 596 / 01.11.2023, înregistrată la Consiliul Județean Arad sub nr. 25993 / 02.11.2023, constructorul a anunțat finalizarea lucrărilor, urmând a se constitui comisia de recepție și a se derula recepția la terminarea lucrărilor, conform prevederilor legale. La data prezentei, restul de decontat conform contractului este de 7.549.081,15 lei TVA inclus, la care se adaugă ajustări conform OUG nr. 64 / 2022 privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 3.660.798,63 lei, totalizând 11.209.879,78 lei”, se arată în documentele Consiliului Judeţean.
Aşadar, DSE Consulting, constructorul de pe Pâncota-Buteni, spune că a finalizat lucrările şi ar mai avea de încasat aproximativ 11,2 milioane de lei. Numai că lucrările nu sunt finalizate conform proiectului tehnic, iar pe alocuri nici nu se respectă prevederile tehnice din proiectul tehnic. Aşadar, un lucru e clar: DSE Consulting nu va încasa suma de mai sus în întregime.
O nouă licitaţie
Cel mai probabil, după ce comisia de recepţie va efectua studiile pe şantier, vor fi descoperite o serie de nereguli. În acel moment, Consiliul Judeţean ar putea fie să continue să lucreze cu DSE Consulting până la finalizarea drumului, fie să rezilieze contractul şi să lanseze o nouă licitaţie. Ţinând cont de faptul că firma din Oltenia nu a realizat o lucrare tocmai de calitate, cei de la CJA ar vrea un nou constructor, mai serios. Numai că acest lucru ar duce la o decalara a lucrărilor, la câteva luni de zile pierdute pentru realizarea unei expertize şi lansarea unei licitaţii. Aşa că, pentru moment, nu se ştie exact pe ce variantă se va merge. Ceea ce se ştie este că, în perioada următoare, se va întruni comisia de recepţie a drumului, care va stabili cum a fost realizată lucrarea de pe Pâncota-Buteni.
Trimite articolul
XPaduraru ala de palcu si sylcon ar trebui desfintati.va rog sa
Ne prezentati o lucrare facuta ,,conform standardelor europene” facuta de aceste 2 firme.efectiv simand macea nu a fost circulat si s a crapat ,,asfaltu”.mai pe sobolanu ala de medintu cu firmele lui mai trebuie sa l bagati iar in licitatii si o sa avem drumuri in alta viata.
Măi, oameni buni !!! Voi ați văzut cum lucrează drumarii între Măderat și Târnova !?! Oameni buni !!! Ăștia toți sunt beți !!! Nu se poate așa ceva ! Valuri de asfalt, decopertări, o nebunie. Doamne ferește.