În această tranşă vor fi cheltuiţi de către minister doar 868.067 de lei, care se vor îndrepta spre 222 de persoane fizice şi juridice, iar aproape jumătate, respectiv 346.206 de lei, vor fi primiţi de o singură persoană, şi anume de Petru Ilie Guleş, căruia îi va fi răscumpărată suprafaţa de 2.447 de metri pătraţi de teren aflat pe teritoriul municipiului Arad. La polul opus, cea mai mică despăgubire este de… 3 lei şi va fi primită de doi proprietari de teren în schimbul a unui metru pătrat expropriat.
Mai mult teren
Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au precizat şi motivele pentru care au nevoie de mai mult teren decât cel care a fost expropriat în primă fază. „După predarea amplasamentului către constructor şi întocmirea Proiectului Tehnic de către acesta, au rezultat imobile suplimentare care necesită a fi expropriate pentru a putea fi realizat obiectivul de investiţie Autostrada Nădlac – Arad.
Imobilele suplimentare au rezultat datorită următoarelor lucrări: drumuri de întreţinere, perdele de protecţie, rampele pasajelor peste autostradă, noduri rutiere, legături cu drumuri existente (restabilirea continuităţii reţelei locale de drumuri), spaţii de servicii şi centre de întreţinere, relocări de utilităţi”, se arată în proiectul ministerului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!