Bibarţa Ioan, parte vătămată
în dosarul Rohozneanu, conform rechizitoriului, a
spus astăzi, în faţa instanţei
că vrea să-şi retragă
declaraţia dată în faza de
urmărire penală. Martorul a acuzat că
declaraţia lui a fost scrisă de
poliţişti şi că lui doar i s-a dat
să o semneze. Întrebat de judecător
dacă nu a citit declaraţia înainte de a
o semna, Bibarţa a povestit că a fost prea
buimăcit de ce i se întâmpla.
Bătut
În rechizitoriul întocmit de DIICOT, se
arată însă faptul că: În
data de 14.07.2008, în jurul orelor 01.30, pe
str.Şezătorii din mun.Arad, inculpaţii
Moisă Mihai Darius, Moisă Constantin Florin,
Misarăş Edmond Artur, Covaci Ioan Moise
şi învinuitul Arba Gheorghe Adrian i-au
aplicat mai multe lovituri în zona feţei
şi a corpului, cu pumnii, picioarele şi arme
albe (cuţite), părţii vătămate
Bibarţa Ioan, provocându-i leziuni ce au
necesitat pentru vindecare un număr de 10-12 zile
de îngrijiri medicale conform raportului de
expertiză medico-legală . Tot ieri,
instanţa a mai audiat alţi trei martori
în acest dosar.
Au cerut să fie eliberaţi
Apărătorii lui Bundea Alexandru şi a
fraţilor Moisă au cerut ca cei trei
inculpaţi să fie eliberaţi.
Judecătorul a rămas să se pronunţe
asupra cererii înaintate de avocaţi. Marius
Datcu zis Belmondo a fost evacuat din sala de
judecată după ce s-a adresat unui martor care
era audiat, spunându-i că minte. Audierile
se vor relua mâine dimineaţă,
când doi martori, propuşi de procuror vor fi
aduşi în faţa judecătorului.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!