Lipova.Lucrătorii de la staţia CFR Radna refuză să-i informeze pe călători.„În data de 8 februarie 2012, în jurul orei 10,00, am sunat la staţia CFR Radna pentru a afla la ce oră vine trenul firmei private de transport care face curse de călători între Arad şi Braşov. O voce de bărbat mi-a răspuns că nu-mi dă relaţii despre cum circulă trenurile acelea. Noroc că am luat repede un Taxi şi am prins trenul, dar nu mi se pare normal ca un funcţionar care face un serviciu în interesul călătorilor să nu-mi dea o informaţie utilă” ne informează d-na Georgeta Cornelia O. din Lipova. Mergând pe urma acestei sesizări, am ajuns în gara Radna la scurt timp de la incident. De serviciu la casa de bilete era casiera Alina Brădean, care ne-a spus că nu dânsa a răspuns la telefonul invocat de petentă.
Atitudine
În interiorul casei de bilete mai erau doi bărbaţi, iar la insistenţele noastre unul dintre aceştia, care s-a recomandat a fi Marius Baci, inspector casier, a recunoscut că într-adevăr dânsul a răspuns la acel telefon, încercând apoi să ne convingă că angajaţii SNCFR nu sunt obligaţi să dea relaţii despre orarul trenurilor firmelor private de transport pe calea ferată. Nu ştim dacă este chiar aşa, deoarece în protocolul de închiriere a liniei ferate dintre SNCFR şi operatorul privat de transport este prevăzută şi o clauză de informare a cetăţenilor cu privire la orarul de circulaţie a curselor private. De altfel, pe tabla de sosiri şi plecări a staţiei CFR Radna apar cele două curse zilnice ale operatorului privat.
Dincolo de înţelegeri respectate sau nu, rămâne lipsa de solicitudine a unor salariaţi ai statului faţă de cetăţean, atitudine inoculată probabil în decenii de monopol care acum suportă cu greu concurenţa şi care, iată, face să sufere oameni nevinovaţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!