Arad. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad a primit, marţi, la sediul instituţiei de pe strada Cloşca nr. 5, vizita oficială a Excelenţei Sale, Doamna Nieves Iliana Hernandez Portales, ambasador al Republicii Cuba la Bucureşti.
Excelenţa Sa a fost întâmpinată de către Gheorghe Seculici, preşedintele CCIA şi de către Adrian S. Negrau, directorul aceleiaşi instituţii. Vizita s-a axat pe discuţii de cooperare între România şi Cuba, fiind subliniate cele mai importante avantaje ale zonei de Vest şi ale judeţului Arad, în ceea ce priveşte sectorul economic. De asemenea, Excelenţa Sa s-a arătat deosebit de interesată de fabrica de vagoane de la Arad. „România şi Cuba au o tradiţie solidă în ceea ce priveşte colaborarea pe diferite sectoare economice. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad promovează printre membrii ei potenţialul Cubei şi, cu această ocazie, aş dori să transmit un mesaj care să scoată în evidenţă interesul zonei noastre pentru tot ceea ce înseamnă importuri şi exporturi către şi dinspre Cuba”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele CCIA Arad.
Vizita oficială s-a încheiat prin transmiterea de mesaje pozitive de colaborări viitoare, inclusiv cu promisiunea unei repetate vizite a Excelenţei Sale la Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!