Primul reper al vizitei a fost „Astra Rail Industries”- fabrica de vagoane marfă, care de doi ani este proprietate germană şi principal exportator de vagoane marfă din Europa. Produce în special vagoane cisternă şi are circa 1.500 de angajaţi. A urmat vizita la Liceul german din municipiu, unde a fost impresionat de rezultatele şcolare ale elevilor, de nivelul de pregătire al acestora, după care a avut o scurtă întâlnire cu liderii Forumului German şi cu câţiva membri, la sediul acestei formaţiuni. În cursul zilei a avut întâlnire cu membrii Fundaţiei Româno-germane de la Vladimirescu şi a vizitat mănăstirea Maria Radna.
Ambasadorul Germaniei a vizitat Aradul
ARAD. Excelenţa sa, Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, a efectuat, sâmbătă, o vizită în municipiul şi judeţul Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Evenimentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21. Potrivit primelor informații, oferite de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, în accident au fost implicate două autoturisme.
România
Polițiștii români l-au depistat, miercuri, pe fugarul Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, iar în prezent sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, potrivit oficialilor din Poliția Română.
Mapamond
Legendara formaţie de heavy metal Black Sabbath, în formula sa originală, va cânta pentru prima dată în ultimii 20 de ani la un concert unic, organizat în această vară la Birmingham, în Anglia, au anunţat miercuri organizatorii, transmite Reuters.
Local
Femeia s-a adresat în scris primarului Călin Bibarț, solicitându-i să ofere lămuriri „privind substanțele care se deversează în atmosferă în mod continuu și în cantități enorme.”
4
Local
Proiectul “Școala părinților”, demarat în cursul anului școlar 2023-2024, continuă și în acest an școlar, cu o echipă extinsă. Prima întâlnire cu părinții a avut loc la Șiria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!