Excelența Sa nu este la prima sa vizită în Arad, domnia sa făcând parte din delegația celor 27 de ambasadori care au vizitat Aradul în luna octombrie a anului trecut. Cele două părți au discutat despre oportunitățile pe care le oferă județul nostru din punct de vedere economic, precum și despre specificul educațional și cultural.
„Am avut o discuție aplicată cu Excelența Sa în care am încercat să evidențiez cât mai multe din avantajele competitive ale Aradului, dar și câteva din caracteristicile culturale ale zonei. Există un interes comun pentru consolidarea unor parteneriate între entități economice sau educative din cele două țări, dar și o dorință de a strânge relațiile la nivel cultural între cele două popoare. Sunt convinsă că această vizită de curtoazie va ajuta la realizarea acestor deziderate”, a declarat prefectul Horgea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!