A parcat ilegal, spun poliţiştii comunitari, pe spaţiul public, şi a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 1000 lei sau 500 lei dacă va fi plătită în 48 de ore, de la momentul comunicării ei. Cel în cauză, Onoiu Gheorghe, spune că nu a parcat pe domeniul public, şi dacă a parcat ilegal atunci era de competenţa poliţiei rutiere să-l sancţioneze.
„Oricum cuantumul amenzii nu era atât de mare, este inadmisibil să îmi dau toată pensia pe o singură amendă”, subliniază reclamantul. „Mai mult în zonă nici nu sunt locuri de parcare amenajate. Nu ai unde să îţi laşi maşina”, mai subliniază el. Povestea este însă mult mai picantă pentru că nefericita amendă a fost dată în iulie 2010 iar procesul verbal a ajuns la proprietarul maşinii, în ianuarie 2011.
Lungul drum al identificării
Potrivit purtătorului de cuvânt a/l Poliţiei Comunitare, Nicoleta Belean, procesul verbal a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data întocmirii notei de constatare şi cea procesului verbal „Nota de constatare în cazul respectiv a fost întocmită în data de 07.07.2010; agentul nostru a constatat contravenţia, dar la momentul respectiv cunoştea doar numărul de înmatriculare al maşinii, urmând să identifice proprietarul, de aici timpul scurs între data notei de constatare şi cea a procesului verbal.
Procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în data de 28.12.2010 şi a fost trimis destinatarului prin poştă, cu confirmare de primire, fiind refuzată primirea. Afişarea la domiciliu a procesului verbal s-a facut în 06.01.2011”, a precizat Nicoleta Belean. Cât despre cuantumul amenzii şi despre parcarea considerată ilegală pe domeniul public, purtătorul de cuvânt aduce ca şi argument o hotărâre a Consiliului Local Municipal (H.51/09.03.2005 modificată prin H.44/2010, art 8 pct 3).
Soluţia în instanţă
Onoiu Gheorghe este decis să nu plătească amenda şi să înainteze acţiune în instanţă pentru anularea ei.
„Termenul de 48 ore se calculează de la data primirii procesului verbal, şi nu de la data afişării pe parbriz a notei de constatare” Nicoleta Belean
Monica Ardelean
monica.ardelean@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!