Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au identificat și sancționat cu amendă 30.000 lei, o persoană care a procedat la incendierea unor deșeuri menajere, din plastic și textile, pe un teren situat în proximitatea zonei Mărului.
Potrivi Direcției Generale Poliția Locală Arad, un echipaj care monitoriza arealul respectiv pentru stoparea abandonului și eliminării neautorizate a deșeurilor, „l-a surprins de două ori, într-o singură zi, la un interval de 4 ore, pe S.E., în vârstă de 37, din Arad, cu domiciliul chiar în acea zonă. Pentru insistența manifestată în nesocotirea prevederile OUG nr. 92/2021- privind regimul deșeurilor, respectivului i s-a aplicat o amenda prevăzută de art. 20 alin. 5 din actul normativ. Totodată, bărbatul a curățat terenul afectat de incendiere”.
Trimite articolul
XSe varsa tone de deseuri zilnic pe acolo, dar asta e ok. In schimb ca niste amarati au dat foc la 3 sticle de plastic e o mare problema. Militia, fie ca e nationala, rutiera, locala, speciala samd. sunt un adevarat cancer pentru societatea asta jegoasa.
Era vorba ca zona dincolo de fosta cale ferata industriala se va transforma in zona de agrement (sume enorme platite pentru planuri si SF-uri), dar nimeni nu s-a invrednicit sa converteasca planurile in realitati. Din pacate zeci de astfel de proiecte au fost omorate in timp. Vezi parcarile subteane (p-ta Avram Iancu), subtraversarile de la Podgoria si s-ar putea continua sirul.