Bărbatul transporta 325 de mii de lei cu un autovehicul care nu era amenajat corespunzător şi nici nu era însoţit de agenţi de securitate calificaţi, atestaţi şi dotaţi cu armament. De altfel, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au descoperit că administratorul casei de schimb valutar nu avea plan de pază pentru transport de valori avizat de Poliţie, aşa cum prevede legea. Bărbatul a primit o amendă de 5.000 de lei de la poliţişti.
IPJ Arad spune că personalul caselor de schimb valutar, precum şi diriginţii oficiilor poştale şi factorii poştali au fost instruiţi şi li s-a adus la cunoştinţă prevederile legale din acest domeniu. „Pentru prevenirea incidentelor în care poate fi implicat personalul acestor societăţi cu profil de manipulare şi transport de valori, poliţiştii au instruit reprezentaţii societăţilor – inclusiv diriginţii oficiilor poştale şi factorii poştali şi le-au adus la cunoştinţă prevederile legale care trebuiesc respectate în acest domeniu”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
În cadrul controalelor efectuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului şi Biroului de Ordine Publică, la societăţile care manipulează şi transportă valori, au fost constatate mai multe nereguli pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 25.000 de lei.
CITESTE SI:
Casa de schimb valutar jefuita la Arad!
Tentativa de jaf la casa de schimb valutar
Citiți principiile noastre de moderare aici!