Încă o amendă primită de Primăria Arad în ultimele săptămâni şi încă o decizie de a contesta în instanţă actul prin care Municipalitatea e înştiinţată că trebuie să plătească amenda cu pricina.
Dacă în cazul bustului lui Corneliu Coposu amenda e una piperată, aici suma pe care Primăria Arad ar trebui să o plătească conform Ministerului Culturii este de doar 8.000 de lei. Motivul este, însă, unul destul de important şi care ar putea face pe mai departe valuri, căci e vorba de mult discutatele bilete de intrare la Ştrandul Neptun, subiect constant de dispute politice în municipiu.
Contestat de comercianţii de la ştrand, de o parte a societăţii civile şi de consilierii din Opoziţie, de ani de zile, biletul de intrare la ştrand e pe gustul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Cu o singură condiţie: parte din banii încasaţi de Primăria Arad din vânzarea biletelor să-i fie remişi.
Reprezentanţii ministerului au şi găsit legea în baza căreia să ceară aceste sume: Legea monumentelor istorice, articolul 50, alineat 3, litera B.
Articolul cu pricina vorbeşte de perceperea unei taxe de timbru la biletele de intrare la manifestările culturale, sportive şi de agrement, iar ministerul, prin Direcţia Judeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu, cere acum Primăriei să remită taxa de timbru pe biletele pe care le-a încasat de-a lungul anului 2012.
Din informaţiile pe care le-am primit de la Primăria Arad, nu doar această cerere a fost remisă Municipalităţii arădene, pe data de 7 iunie 2012, ci şi o amendă în valoare de 8.000 de lei, pentru că nu a procedat ca atare până acum.
Informaţia a fost făcută publică în treacăt de primarul municipiului, Gheorghe Falcă, la momentul discursului de miercurea trecută, cu ocazia eşecului constituirii Consiliului Local Municipal. Ieri, însă, edilul local nu a dorit să insiste pe subiect precizând că va ţine în curând o conferinţă de presă care va atinge şi acest aspect.
Cu sau fără spectacole
Potrivit, însă, purtătorului de cuvânt al Primărie Arad, Corina Drăghici, instituţia a atacat în instanţă procesul verbal care viza amenda, ca şi amenda primită pentru bustul lui Corneliu Coposu. Tot Drăghici susţine că menirea ştrandului nu este aceea de a organiza concerte, ci este o bază de agrement şi recreere dedicată arădenilor.
„Noi nu percepem bilete de intrare, ci un tarif menit să ofere contravaloarea unui serviciu. La organizări de spectacole se plăteşte această taxă, iar cei de la minister susţin că şi noi trebuie să o plătim. În nici un an de când funcţionează ştrandul Neptun nu s-a cerut aşa ceva. Niciodată. Acum este prima dată când se întâmplă să fim puşi să plătim pentru un serviciu public de agrement taxă de timbru”.
„Noi nu percepem bilete de intrare, ci tarif pentru serviciul oferit la Ştrandul Neptun” Corina Drăghici.
adriana.barbu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!